Oameni

Suferinţa și sensul vieţii

todayDecember 18, 2020

Background
share close

Întotdeauna mi-am imaginat că bunăstarea, perspectivele luminoase, o sănătate bună și un scop clar în viaţă tind să nu genereze foarte des întrebări cu privire la sensul vieţii.

Ceea ce am observat însă că se transformă într-un catalizator pentru apariţia unor asemenea întrebări ce sondează sensul existenţei umane sunt suferinţa, tragediile, absurdul unor evenimente în care suntem prinși fără veste.

Iov, personajul biblic, începe să fie bântuit de gânduri negre și de întrebări chinuitoare după ce furtuna perfectă îi zdruncină din temelii echilibrul existent. Întrebarea capitală, care cere un răspuns în mijlocul tragediilor, este aceasta: Există un sens necondiţionat în cele mai întunecate împrejurări ale vieţii? Putem găsi un sens în suferinţă, în mijlocul dezastrelor și al pierderilor? Odiseea aceasta a descoperirii unui sens indestructibil al existenţei se repetă în viaţa fiecărui om lovit de nenorocire.

Anul acesta se împlinesc 35 de ani de când integritatea mea fizică a fost afectată de o boală infecţioasă tratată necorespunzător. Acest lucru a făcut ca în decursul unei singure săptămâni viaţa să-mi fie sever ameninţată. Era o noapte senină de august, cea în care am ridicat ochii spre cer și am întrebat pentru întâia oară: de ce eu, de ce mie? O noapte în care, din cauza durerilor atroce am stat mai mult sub patul metalic de spital, pe mozaicul rece, sau privind la puzderia de stele de pe cer și încercând să deslușesc o explicaţie pentru suferinţa prin care treceam.

Copilăria, așa cum o cunoscusem până atunci, se sfârșea în acea noapte și începea o nouă etapă, marcată de căutări agonizante după răspunsuri la întrebările provocate de tragedia care lovise încă o dată parcă din senin.

Mai devreme sau mai târziu, viaţa ne cere fiecăruia un răspuns personal la marea întrebare: De ce exiști? Chiar dacă reușim să tranșăm problematica sensului vieţii, găsindu-i o rezolvare filosofică sau teologică, provocările zilnice, evoluţia noastră intelectuală și spirituală, schimbările la care suntem martori în societate ne forţează să negociem cu noi înșine și să actualizăm permanent sensul și scopul pentru care existăm. Deznădejdea și disperarea nu sunt cu necesitate necunoscute celui ce a întrevăzut care îi este sensul potenţial în viaţă. Acceptarea responsabilităţii faţă de viaţă este o provocare pe care trebuie să ne-o asumăm zilnic. A folosi înzestrările și darurile primite, a cultiva dragostea și compasiunea, a avea o atitudine demnă în suferinţă înseamnă sa găsi cu adevărat sensul vieţii și nu doar un sens abstract, general, care nu te angajează în niciun fel.

De ce să trăim?

Avem două opţiuni în faţa tragismului vieţii: nihilismul, cu teza că nimic din ce trăim nu are sens și, prin urmare, moartea este o alternativă de luat în seamă, sau îmbrăţișarea credinţei că există un sens mai înalt decât noi înșine în viaţă, și anume transformarea noastră în fiinţe iubitoare și altruiste, cu o misiune unică în viaţă. Vidul existenţial, pe care atât de mulţi îl experimentează, este o consecinţă a adoptării unei viziuni fataliste asupra vieţii. Însă efemeritatea vieţii și caracterul ei tragic nu ar trebui să ducă pe nimeni la disperare. Chiar dacă moartea este o realitate de care toţi vom avea parte, putem găsi un sens în ceea ce lăsăm în urma noastră, în ceea ce am făcut pentru ceilalţi, lucruri ce vor continua să existe și după ce noi nu vom mai fi.

Libertatea de a alege cum să reacţionăm indiferent cât de mari și de durată ar fi pierderile suferite este ceea ce ne definește ca oameni. Nimic din ce am putea experimenta în viaţă nu ne poate anula capacitatea de a ne autodetermina și nu ne poate lua libertatea de a ne împotrivi capriciilor sorţii. Ceea ce facem din suferinţă este responsabilitatea noastră și poate deveni în final chiar sensul vieţii noastre.

Miracolul vieţii

Chiar și în cele mai descurajatoare împrejurări în care ne-am putea găsi, miracolul vieţii este întotdeauna prezent. Un zâmbet, o floare, un răsărit de soare, o faptă bună sunt tot atâtea motive pentru care ar trebui să lăsăm ca recunoștinţa să ne inunde sufletul. În mod surprinzător, am descoperit că recunoștinţa faţă de Dumnezeu, Cel care ţine destinul fiecărei fiinţe în mâna Lui, poate să ne elibereze de amărăciunea și regretele pe care un trecut dureros ni le-ar fi putut provoca. În felul acesta viaţa poate înflori din nou, aducând la lumină potenţialităţi pe care le-am crezut pentru totdeauna îngropate sub lespedea unui trecut dureros și nedrept.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Leonard Spătaru

Rate it

Previous post

Căsătorie

Contra curentului

Pe parcursul ultimelor câteva decenii, peisajul vieţii de familie s-a metamorfozat în mod dramatic. Generalizarea și normalizarea divorţurilor sunt numai două dintre aceste schimbări. Pornind de la cuvintele fără echivoc ale Bibliei, creștinii au afirmat întotdeauna permanenţa căsătoriei, aceasta neavând altă limită decât propria noastră ne-permanenţă: „până ce moartea ne va despărţi”. Divorţurile erau rare și părea firesc să vorbim despre ele ca despre un eșec condamnabil. Asupra celor divorţaţi […]

todayDecember 17, 2020 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%