Colegii îl porecleau „Boul taciturn“, din cauza fizicului masiv și firii tăcute. Dar mintea sclipitoare și pasiunea pentru studiu l-au impresionat pe renumitul profesor Albert cel Mare, care i-a luat apărarea: „«Boul» acesta va umple întreaga lume cu mugetul său.“ Era vorba de Toma de Aquino.
Toma de Aquino[1] (în italiană Tommaso d’Aquino) s-a născut în 1225 aproape de Napoli, fiind al şaptelea fiu al contelui Landulf din marea casă feudală Aquino. Încă din copilărie, a dat dovadă de o minte pătrunzătoare şi plină de întrebări. Ca adolescent, a fost atras de tratatele logice ale lui Aristotel şi a citit cu nesaţ diversele comentarii la scrierile filosofului grec. Lucrările sale vor oferi un cadru raţional şi sistematizat pentru susţinerea credinţei creştine. A murit la doar 49 de ani, pe 7 martie 1274.
Credinţa şi raţiunea
Încă din secolul al XII-lea, şcolile de pe lângă catedrale deveniseră cele mai înalte instituţii de educaţie. Alături de teologie, cursanţilor avansaţi li se predau cele şapte arte liberale: gramatica, logica şi retorica, alături de aritmetică, muzică, geometrie şi astronomie. Deoarece sistemul aristotelian revenise în actualitate prin intermediul învăţaţilor arabi, predarea se realiza prin argumentare logică şi dialog filosofic. Acesta este scolasticismul.
Preluând sistemul logic de argumentare, Toma de Aquino a folosit cu succes curentul filosofic la modă şi a transformat un potenţial vrăjmaş pentru teologie într-un aliat de nădejde. Aquino considera că raţiunea şi credinţa sunt două căi de descoperire a adevărului nicidecum paralele, ci convergente. O primă încercare de fructificare a terenului filosofic comun al credinţei şi raţiunii îl face prin Summa contra Gentiles, o scriere apologetică. Aici creştinismul este apărat în faţa islamului şi a iudaismului, utilizând instrumentele logicii.
Dar opera pentru care Toma de Aquino a rămas în istorie este aşa-numita Summa Theologica[2]. Aceasta este o sistematizare a întregii teologii creştine şi constă în aproape trei mii de articole organizate în trei părţi majore. Lucrarea este compusă din peste 600 de întrebări la care se caută un răspuns pertinent. Pentru fiecare problematică luată în discuţie, Toma de Aquino prezintă autoritatea pe baza căreia va construi răspunsul, după care îşi prezintă teza, iar la final ia în discuţie eventualele obiecţii ce s-ar putea aduce argumentaţiei sale.
În Summa Theologica se află cunoscuta construcţie teoretică despre Dumnezeu a lui Aquino. El credea că existenţa Divinităţii este o necesitate logică. Folosind argumentaţia aristoteliană, afirma că existenţa lui Dumnezeu poate fi demonstrată deoarece El este cauza primară (motorul sau „mişcătorul nemişcat“, cum ar fi spus Aristotel). Pentru Aquino, atributele divine sunt mai degrabă „deduse“ logic decât afirmate în baza revelaţiei. Dumnezeu există prin El Însuşi şi este, deci, nederivat şi atemporal. Ca o consecinţă, Dumnezeu este văzut ca fiind omniscient sau omnipotent tocmai pentru că El este prin excelenţă Fiinţa (Supremă) – deci suma tuturor superlativelor.
În ciuda faptului că Summa Theologica este o lucrare neterminată, ea rămâne monumentală prin sinteza creată. Tocmai aici se află geniul lui Toma de Aquino: fără să aibă dorinţa originalităţii absolute, foloseşte tot ce s-a scris până la el și aşază totul într-un cadru coerent. Consecvent stilului didactic scolastic, Toma impune un sistem logic, bine structurat, ce deschide drumul către ceea ce astăzi este cunoscut ca „teologie sistematică“.
În umbra lui Toma
Trebuie remarcat faptul că în 1879, în cadrul Conciliului Vatican I, Papa Leon XIII-lea le-a cerut filosofilor şi teologilor catolici să se inspire din modul de lucru tomist. Asta pentru că abordarea lui Toma de Aquino reduce tensiunea dintre raţiune şi credinţă, fiind potrivită pentru mediul actual, dominat de ştiinţă.
O dificultate importantă a sistemului tomist este preocuparea asiduă de a crea un sistem logic complet. Acest scop poate duce uşor la formularea unor concluzii teologice forţate.[3] Pericolul acesta persistă şi se întâlneşte la toţi teologii preocupaţi de sistematică: din dorinţa de a pune adevărul într-un recipient (sistemul) se poate ajunge la remodelarea sau ciuntirea adevărului pentru a se potrivi sistemului.
Pe termen lung, problema cu genul acesta de abordare este că o formulare specifică a adevărului va cădea odată cu sistemul în care ea a fost făcută ca și în cazul teologiei tomiste, teologiile contemporane vor fi actuale și relevante atâta vreme cât vor fi considerate valide sistemele și curentele filosofice pe care au fost construite (fie căe vorba de existenţialism, nihilism, materialism sau altele).
Despre Toma de Aquino se ştie că în timp ce ţinea liturghia din 6 decembrie 1273 a avut o experienţă misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alţii ca un atac cerebral. Un lucru este cert: această experienţă a pus capăt întregii sale activităţi. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-şi continue lucrul la Summa, a răspuns: „Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie.“ Nu ştim dacă a întrevăzut limitele demersului său, dar un lucru este cert: la „paiele“ lui Aquino mulţi gânditori au avut şi încă mai au de rumegat.
„Despre Toma de Aquino se poate citi mai mult în limba română în Jonathan Hill, Istoria gândirii creștine, Oradea, Casa cărţii, și Colin Brown, Filosofia și credinţa creștină (cap. IV), Oradea, Cartea Creștină, 2000.”
„Sau Summa Theologiae – un adevărat compendiu, un amplu tratat de teologie. Toma din Aquino, Summa theologica, traducere de Alexander Baumgarten (coord.), vol. I, Iași, Polirom, 2009.”
„Argumentarea transubstanţierii (doctrina catolică ce susţine transformarea azimei și vinului în trupul și sângele lui Christos în cadrul liturghiei) este o speculaţie bazată pe noţiunea aristoteliană de substanţă. Ea a fost dezavuată de reformatori. Spre exemplu, Luther o numește „pseudofilosofie“.”
Credinţa și sportul – doi companioni destul de puţin compatibili, la prima vedere. Totuși, Cupa Mondială FIFA 2022 este evenimentul cu prilejul căruia se vor face mai multe rugăciuni decât oricând către un zeu sau altul, pe măsură ce aproape jumătate de planetă se oprește să urmărească acest turneu mondial de fotbal. Dilemele cu care se poate confrunta un sportiv în legătură cu o idee politică, socială sau religioasă […]
Post comments (0)