Infernul în traducerea imaginară a lui Alighieri
La vârsta de 9 ani, micul Dante s-a îndrăgostit incurabil de Beatrice Portinari, o „domnișoară” cam de aceeași vârstă, a cărei imagine avea să-l urmărească pentru tot restul vieţii, inspirând unul dintre cele mai celebre personaje feminine ale literaturii universale. Dante Alighieri şi-a finalizat capodopera – poemul epic Divina comedie – în anul morţii sale, 1321. Născut în 1265, la Florenţa, într-o familie cu rădăcini nobile, dar săracă, Dante a […]