Pfizer

3 Results / Page 1 of 1

Background

COVID-19

Eficienţa vaccinurilor anti-COVID. Este realist să așteptăm eficiență de 100%?

Știinţa medicală a făcut progrese extraordinare în ultimii 20-30 de ani, cu realizări care au dus la o creștere atât a speranţei de viaţă, cât și a calităţii vieţii. Boli precum cancerul, insuficienţa cardiacă severă, poliomielita sau tuberculoza au parte astăzi de abordări moderne și eficiente. În galeria impresionantă de soluţii medicale moderne, precum stimulatoarele cardiace sau cerebrale, transplantul de organe, dializa, protezele, insulina, levodopa (și lista ar putea continua), […]

todayNovember 23, 2021

Fericire

Vaccinul – nu suntem pentru prima dată în această situaţie

Iată cum văd drumul de aici înainte. Gradul de polarizare în jurul vaccinului COVID-19 nu este surprinzător. Campionii drepturilor individuale, susţinuţi de ceea ce citesc și aud despre pericolele vaccinului, sunt reprezentanţii uneia dintre perspectivele principale asupra subiectului. Pe de altă parte, sunt cei care acceptă rapoartele știinţifice existente și cred că vaccinările sunt singura soluţie la pandemie. Cei dintre noi care am avut privilegiul de a privi natura umană de mai […]

todaySeptember 4, 2021

0%