rugaciune

14 Results / Page 1 of 2

Background

Psihologie

„În lumea fioroasă de sub ceresc”

Privind în urmă, realizez cum lumea fioroasă de sub ceresc e îmblânzită, în momente decisive, prin comunicarea pe acea scară biblică a lui Iacov. Poate că așa cum sună acest vers al lui Nichita Stănescu ar fi arătat pentru mine lumea dacă nu aș fi avut șansa și privilegiul de a cunoaște anumiţi oameni care să mă încurajeze, să mă îndrume, să-mi dea încredere în mine, când aveam mai multă […]

todayDecember 29, 2021

Biblia

„Neașteptata întorsătură a vieții” | Atunci când Dumnezeu zăbovește

„Neașteptata întorsătură a vieţii” este o confesiune care merită citită oricând, dar mai ales atunci când cititorul ajunge el însuși pe un drum de pe care au dispărut toate indicatoarele. Autorul cărţii, pastorul David Jeremiah, explorează izbânzile și hăţișurile luptei sale cu cancerul. Recunoașterea temerilor care l-au măcinat în timpul bolii, a sentimentului de nesiguranţă, a dorinţei tăioase ca viaţa să revină pe făgașul ei obișnuit sunt parte din răspusurile […]

todayOctober 26, 2021 3

Rugăciune

Cum se clădește (și cum se diluează) o viziune biblică asupra lumii

Doar 6% dintre americani au o „viziune biblică asupra lumii”, procentul rotunjindu-se la 21% în cazul celor care frecventează în mod regulat bisericile evanghelice. Datele oferite de un sondaj Barna arată că tot mai puţini creștini se îndreaptă spre Scriptură pentru a răspunde întrebărilor cu care se confruntă. În primul ei an de misiune, cunoscuta scriitoare și misionară Amy Carmichael a ajuns la destinaţie cu zile întregi întârziere, din cauza […]

todayOctober 20, 2021 8

Biblie

„Răspunsul este rugăciunea” | Vești bune pentru închinătorul sincer

Cartea lui Moris Venden, Răspunsul este rugăciunea, se constituie într-o pledoarie puternică pentru forţa și importanţa rugăciunii, adresându-se cititorilor care cred sau speră că pot găsi în rugăciune ceva mai mult decât au reușit să o facă până atunci. Pentru toţi aceia care îngenunchează cu îndoiala că Dumnezeu răspunde încă rugăciunilor în aceeași manieră promptă și spectaculoasă pe care o făcea în timpurile biblice, cartea lui Moris Venden aduce vești […]

todayOctober 17, 2021 2

Dumnezeu

Ce să facem cu pasajele „plictisitoare” ale Bibliei?

Autoarea creștină Beth Moore cataloga cândva cartea Levitic drept cimitirul intenţiilor bune ale celor care încearcă să citească Biblia cap-coadă. Cu siguranţă, există creștini care pot indica mai multe pasaje și capitole biblice monotone, aride, mărturisind că le ocolesc ori le citesc din obligaţie, dar ce ar trebui să facem cu pasajele „plictisitoare” ale Bibliei? Un sondaj efectuat în 2.900 de biserici protestante, realizat în 2012 de organizaţia LifeWay, a arătat […]

todayAugust 21, 2021

Dragoste

Insomnia, pasărea lui Dumnezeu și o biserică

Carolynn Yakush a moștenit de la bunicii ei cehoslovaci gustul pentru viaţa bună, iar de la mamă și din școlile creștine în care a învăţat, interesul pentru credinţă. Dar dorinţa după bani și o viaţă de lux a eclipsat, pentru mulţi ani, preocupările ei spirituale și religioase. Totuși, într-o bună zi, aproape fără să se fi gândit la asta, a intrat din nou într-o biserică și a fost uimită cât […]

todayJuly 31, 2021 1

Rugăciune

Cum ne ajuta rugaciunea de calmare in gestionarea emotiilor?

„Eu locuiesc în locuri înalte și în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15) Cu ani în urmă, încercând să încurajez o persoană pe care o apreciam și o vedeam întunecată de viaţa sa recentă, am simţit cum replica ei mă blochează: „Eu cred că Dumnezeu are treburi mai importante decât să se ocupe de mine.” Oare […]

todayApril 17, 2021 4

Rugăciune

Tăcerea lui Dumnezeu

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale? Când, sub impresia că Dumnezeu nu ne ascultă, frustrarea deschide ușa celor mai insidioase complexe și celor mai aprige motive de revoltă, Biblia poate deveni, paradoxal, dușmanul nostru. Motivul este că adesea privim la intervenţiile divine […]

todayMarch 6, 2021

Rugăciune

Acatistul – Pentru cine să ne ridicăm în picioare?

Jurnalul online al motorului de căutare Google ne descoperă că, pentru internauţii români, cel mai de interes subiect din domeniul religios în 2019 a fost rugăciunea.[1] Această preocupare pentru rugăciune a utilizatorilor români de internet este corelată strâns cu interesul online pentru subiectul „acatist”.[2] Ce este un acatist? Acatistul este un imn religios ortodox cu formă strictă (24 de strofe specifice). Structura imnului de tip acatist respectă cu stricteţe un […]

todayMarch 3, 2021 5

0%