Creștini

Te îndrepţi spre iad? | Este iadul un loc real?

todayJune 29, 2023

Background
share close

Când eram adolescent, am participat la înmormântarea lui Brian[1]: un tată care a murit după o lungă luptă cu cancerul. Înmormântarea sa a avut loc într-o biserică anglicană și, ca atare, slujba a urmat liturghia tradiţională anglicană.

Neavând vreo experienţă similară înainte, am fost interesat să descopăr un alt răspuns creștin în faţa morţii. În ciuda diferenţelor, am văzut multe asemănări. Accentul pus pe compasiune, pe procesarea durerii, pe asigurarea că moartea va avea un sfârșit: totul suna familiar. Totuși, un moment mi-a atras atenţia. Când preotul și-a terminat predica, el a subliniat că Brian acum „ne privea de sus”, din cer.

Crescând în credinţa adventistă de ziua a șaptea, am învăţat încă de la o vârstă fragedă că existenţa noastră se încheie cu totul la moarte. Pentru cineva din afara Bisericii Adventiste, această înţelegere ar putea părea rece, dar pentru mine întotdeauna accentul a fost pus pe asigurarea că suferinţa lui Brian avea un final. Indiferent de cât de multă suferinţă avusese parte, el și familia lui puteau avea siguranţa că aceasta nu va dura pentru totdeauna. În timp ce stăteam în banca mea gândindu-mă la cuvintele preotului, am avut un gând neplăcut: Ce se întâmplă dacă Brian nu privește în jos din cer? Dacă se uită în sus? Fie Brian se uita la noi cu dragoste în jos, din rai, fie se uita în sus, cu durere și agonie, din iad. Nicio perspectivă nu-mi oferea prea multă speranţă, să fiu sincer. Acest eveniment m-a făcut să mă gândesc mai mult la ceea ce credem și spunem despre viaţa de apoi.

Originile a ceea ce numim astăzi „iad” nu sunt surprinzătoare dacă luăm în considerare natura umană. Asirienii și evreii din Antichitate au dezvoltat concepţii despre locul final de odihnă pentru morţi. Asirienii credeau într-o viaţă de apoi numită Kur, care era descrisă ca o „casă pe care nimeni nu o părăsește”, cu „praf pe ușă și pe zăvor”. Biblia ebraică conţine menţiuni despre un loc numit Șeol. În Numeri 16, rolul de conducător al lui Moise în Israel este aproape să fie uzurpat de un grup de agitatori. În timpul confruntării lor finale, Dumnezeu deschide pământul, iar ei sunt înghiţiţi, „coborând în Șeol” cu familiile, corturile și bunurile lor. Evenimentul istoric are probabil de-a face cu deschiderea unei crevase printr-un cutremur, dar israeliţii antici au redat episodul ca pe o călătorie fără întoarcere a rebelilor către tărâmul morţilor.

Asemenea iadului, Șeolul a fost asociat cu spaţiile subterane neexplorate și de temut.

În cosmogoniile asiriene și egiptene antice, locurile „subterane” sunt adesea caracterizate fie ca locul dinainte de creaţie (în cazul versiunii egiptene), fie ca un inamic personificat (în cazul lui Tiamat, în mitul asirian).

Ce anume era Șeolul a devenit un subiect de dezbatere între rabini de-a lungul secolelor. Unii au văzut-o ca pe o viaţă de apoi tangibilă, în timp ce alţii au văzut-o mai degrabă ca pe o metaforă a vieţii de după moarte. Pe parcurs, grecii au dezvoltat conceptul de Hades, egiptenii – lumea de dincolo/de dedesubt, și babilonienii – Aralu.

Pe vremea lui Iisus, idei despre Șeol se regăseau în conștiinţa populară, deși nu neapărat ca un tot unitar. În Predica de pe Munte, El spune că oricine blestemă un frate sau o soră este în pericol să cunoască „focul gheenei”, sau al iadului (Matei 5:22). Mai departe, în predica Sa, El spune că este mai bine să tai o parte a corpului care te face să te poticnești decât să îţi pierzi întregul corp în gheenă/iad (Matei 5:29,30). Mai târziu, în biografia scrisă de Matei, Iisus ne învaţă despre pilda oilor și a caprelor. Oile – reprezentând persoanele care i-au îmbrăcat pe cei goi, i-au hrănit pe cei flămânzi, i-au vindecat pe bolnavi etc. – sunt invitate să moștenească „Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Pe de altă parte, caprele – reprezentându-i pe cei care au eșuat în aceleași domenii în care au reușit „oile” – sunt condamnate să meargă în „pedeapsa veșnică” (Matei 25:46).

Luca ne împărtășește o altă pildă rostită de Iisus – cea a bogatului și a săracului Lazăr. Lazăr este înfăţișat ca un cerșetor sărac, plin de răni și disperat după ceva de mâncat. El cerșește la poarta bogatului fără nume, care îl neglijează pe Lazăr, în ciuda bogăţiei sale exagerate. Mai târziu, ambii mor, iar Lazăr este dus în „sânul lui Avraam” (Luca 16:22). Omul bogat, pe de altă parte, coboară în iad și este chinuit acolo. Urmează o conversaţie între bogat și Avraam, în care primul îl roagă pe cel din urmă să-l trimită pe Lazăr „să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt  chinuit în văpaia aceasta” (Luca 16:24). Avraam îi amintește omului bogat de bogăţia pe care a avut-o în viaţă, în contrast cu ceea ce Lazăr nu a avut. Pilda se termină reamintindu-ne să folosim resursele pe care le avem în viaţă pentru bine, nu în scopuri egoiste.

O altă „dovadă” pentru existenţa iadului veșnic se găsește la sfârșitul Noului Testament. Spre sfârșitul cărţii Apocalipsa a lui Ioan, există o scenă dramatică în care inamicul Satana și adepţii săi sunt învinși. Care este pedeapsa lor? [Diavolul] „a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciţi zi și noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10). Pare concludent, nu? Cel puţin, până ne dăm seama de contextul în care este scrisă. Limbajul de aici face aluzie la un pasaj anterior: Apocalipsa 14:10,11. Cei care s-au închinat dumnezeilor falși vor fi chinuiţi cu pucioasă în prezenţa sfinţilor îngeri și a Mielului. „Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei!”

Pe măsură ce secolele s-au așternut peste evenimentele din jurul vieţii lui Iisus, înţelegerea Bisericii despre viaţa de apoi s-a transformat în ceva nou. Noi idei au apărut din platonism și au fost în mare măsură acceptate în Biserică – că trupurile noastre sunt rele, dar sufletele sunt bune și că, atunci când murim, sufletele noastre vor pluti fie în sus, fie în jos, spre desfătare sau pedeapsă. Pe lângă aceasta, răspândirea creștinismului atât în ​​lumea răsăriteană, cât și în cea celtică a schimbat, prin interacţiunile cu mentalităţile din aceste teritorii, modul în care Biserica a privit în general mai multe probleme. Prin urmare, nu e de mirare că, atunci când Dante Alighieri s-a apucat să scrie opera sa magistrală Divina comedie, la începutul secolului al XIV-lea, interpretarea sa poetică cu privire la rai și la iad este un amalgam confuz. Opera sa ilustrează cu siguranţă evoluţia gândirii Bisericii Romano-Catolice în Evul Mediu și, prin extensie, consensul comun în această chestiune. De la cele nouă cercuri de foc ale iadului până la înălţimile orbitoare ale paradisului, poemul lui Dante combină gândirea evreiască, pe cea platonică și pe cea creștină pentru a crea o imagine dinamică a vieţii de după moarte. Împreună cu Gustave Doré (care a ilustrat Divina comedie), această interpretare, deși metaforică în intenţia sa, a rămas în mentalul colectiv occidental. Dante a intenţionat să creeze o alegorie a călătoriei unei persoane confruntate cu realitatea răului și a răspunsului acesteia faţă de Dumnezeu. Deși Alighieri a folosit imagini biblice bine-cunoscute în poemul său, combinaţia sa de surse biblice și extra biblice a creat un efect greu de îndepărtat chiar și din imaginaţia omului modern. Poate că mulţi cititori nu cred în iad, dar bănuiala mea este că, dacă ar crede, probabil că iadul din concepţia lor ar semăna mult cu infernul lui Dante.

Deci ce facem cu toate aceste puncte de vedere contradictorii? Alegem perspectiva evreiască, care nu decide niciodată asupra a ce este cu siguranţă viaţa de apoi? Sau alegem punctul de vedere al lui Dante, îmbrăţișând dovezile aparente ale existenţei unui iad veșnic? Putem accepta ideea că există o mare probabilitate ca un prieten sau o rudă de-a noastră să sufere condamnarea veșnică chiar în acest moment? Eu nu pot accepta această idee. Și cred că nici nu avem motive să o facem.

Să începem cu Iisus. În cele două momente pe care le-am amintit din biografia Sa scrisă de Matei, Iisus pare să sugereze că iadul este un loc real. Pilda redată în biografia scrisă de Luca pare să sugereze același lucru. De ce ar vorbi Iisus despre iad în termeni atât de simpli dacă El nu credea cu adevărat că iadul este un loc real? Nu ar fi trebuit să-Și nuanţeze afirmaţiile dacă acesta era cazul? Cheia de înţelegere este în limba originală. Când Iisus vorbește despre iad în biografia lui Matei, cuvântul pe care Îl folosește este „Gheena” sau „Ge-Hinnom” (alias „Valea Gheenei”). Acest termen se referă la o vale din afara Ierusalimului care a fost considerată blestemată de poporul evreu. Israeliţii sacrificaseră la un moment dat copii zeilor păgâni în această vale, numită „valea Ben-Hinom”, sau „Valea Fiilor lui Hinom” (Ieremia 7:31), și, ca atare, până în primul secol, valea a fost evitată ca un loc al răului. În plus, în lumea antică, una dintre cele mai rele sorţi pe care le puteai îndura era să ţi se refuze o înmormântare decentă. Acest lucru a fost privit cu groază la nivel transcultural – nu a fost doar o idee evreiască. Așadar, ascultătorii lui Iisus înţelegeau că ceea ce sugera Iisus este că cei care nu intră în împărăţia Sa au parte de o soartă comparabilă cu aruncarea trupurilor lor moarte în cele mai dezonorante gropi de gunoi imaginabile.

Pilda bogatului și a săracului Lazăr este mai complexă. În versetul 14, Luca ne spune că cei care ascultau această învăţătură a lui Iisus erau cel mai probabil liderii religioși evrei. Ceea ce este evident dintr-o lectură contextuală este că Iisus atacă stabilimentul religios al timpului. Naţiunea evreiască era omul bogat din poveste, iar neamurile (neevreii) erau reprezentate de Lazăr. Ca primi destinatari ai binecuvântărilor lui Dumnezeu prin Avraam, evreii au fost privilegiaţi. Ei considerau că neamurile sunt necurate, pierdute și lipsite de favoarea lui Dumnezeu. Cei care făceau parte din această categorie erau denumiţi în mod obișnuit „câini”, care aveau voie doar să „mănânce firimiturile” care cădeau de pe mesele privilegiaţilor. Aceste metafore nu rămâneau fără înţeles pentru farisei, nici insinuarea că, la moarte, ei vor fi trimiși în Hades (lumea de dincolo, în greacă), iar neamurile vor merge direct de partea lui Avraam, cel mai venerat patriarh al evreilor. Această insultă probabil că i-a înfuriat pe liderii religioși evrei, iar Iisus era conștient de asta. El îi mustră pentru că îi priveau cu dispreţ pe neevrei și că îi împiedicau să aibă acces la binecuvântările lui Dumnezeu. Evreii nu au reușit să devină o naţiune prin care „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3). Scopul acestei pilde nu este să ofere o reprezentare reală a iadului. Este o poveste extrem de metaforică concepută pentru a transmite un mesaj care are cu totul alte conotaţii.

În cele din urmă, să luăm în considerare pasajele din Apocalipsa 14 și 20. Înţelesul acestora pare deja stabilit, dar, în mod surprinzător, nu este. Limbajul de aici amintește de povestea veterotestamentară despre Sodoma și Gomora. Aceste două cetăţi erau infame în lumea antică din cauza depravării lor, care s-a înrăutăţit atât de mult, încât în cele din urmă Dumnezeu a trebuit să le distrugă dramatic prin foc. În naraţiune, focul arde până când ambele cetăţi sunt mistuite. Acesta este limbajul pe care îl folosește Ioan, transmiţând că focul acesta este unul care are rezultate definitive, veșnice, și nu un „foc care arde veșnic”. Mai degrabă, „focul aprins continuă suficient de mult pentru a-și îndeplini scopul și nu lasă nimic nears”[2]. Expresia „în vecii vecilor” însemna ceva complet diferit pentru cititorii din primul secol – finalitate, încheiere și ireversibilitate.

Dacă vorbești cu majoritatea creștinilor despre iad, problema pare rezolvată. Cu toate acestea, o lectură mai atentă a textului biblic dezvăluie că imaginea iadului pe care ne-o oferă Biserica din Evul Mediu, platonismul grecesc și Dante Alighieri nu este singura opţiune pe care o avem.

De fapt, ceea ce am descoperit despre destinatarii iniţiali ai textului biblic ne ajută să ajungem la o înţelegere cu totul nouă a termenului iad în aceste pasaje.

Nu vom merge în iad. Această concluzie este preţioasă pentru mine. În ce privește moartea, am speranţă în înviere, iar Biblia spune că oricine Îl acceptă pe Iisus capătă aceeași speranţă. Dincolo de asta, mă simt mângâiat de ideea că cei dragi ai mei care au plecat din această lume „se odihnesc”, așa cum descrie Biblia moartea. După cum spunea Solomon: „Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morţi nu știu nimic” (Eclesiastul 9:5). Pentru mine este o ușurare că nu trebuie să îmi fac griji cu privire la ameninţarea chinului veșnic. Când îmi voi încheia viaţa, o voi face știind că mă voi odihni până în acea ultimă zi când „Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16,17).

Jesse Herford oferă o replică edificatoare preconcepţiei larg răspândite că Biblia afirmă și descrie existenţa unui iad în care unii oameni vor fi torturaţi pentru totdeauna.

Citește și:

iAd

„Acesta este un pseudonim.”

„Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation, ed. a 2-a, Andrews University Press, Berrien Springs, 2009, p. 463.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Jesse Herford

Rate it

Previous post

Iisus

De la cuvintele care „aprind roata vieții” la cele care păzesc sufletul

„Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci; izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna” (Proverbe 18:4). Era o zi liniștită de mai, ba chiar una fericită pentru familia compozitorului creștin Steven Curtis Chapman. Fiica cea mare a familiei, Emily, se logodise cu o săptămână în urmă, iar familia era prinsă în pregătirile pentru nuntă. Mama era în casă, ocupându-se de invitaţiile de nuntă, fiicele mai mici […]

todayJune 28, 2023 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/