Teoria BIG BANGULUI

S-a pus adesea întrebarea: „De ce există ceva în loc de nimic?” Nu este o întrebare lipsită de seriozitate. La urma urmei, cosmosul pare un complex suficient de complicat și greu de înţeles pentru a cere o explicaţie.

De asemenea, cei mai mulţi oameni ar zice că explicaţia conform căreia universul este unul dintre acele lucruri care „se întâmplă din când în când“ are aceeași valoare intelectuală
cu referirile ateistului Richard Dawkins la Monstrul zburător din spaghete (o parodie a lui Yehova, Creatorul). Timp de milenii, întrebarea: De ce există ceva în loc de nimic? a fost nenecesară, măcar în parte, din pricina credinţei într-un univers veșnic. Dacă universul exista dintotdeauna, atunci dezbaterea cu privire la originea lui nu avea sens (e ca și când am întreba care este nordul Polului Nord).

Desigur, conceptul de univers etern nu a fost scutit de critici incomode, precum curentul musulman medieval numit raţionamentul cosmologic Kalam, reconstruit cu rigoare de filosoful creștin contemporan William Lane Craig. Un univers infinit de vechi, spune raţionamentul, presupune scurgerea unei perioade infinite de timp înainte de a ajunge la acest moment sau la oricare altul. Dar cum se poate încheia o infinitate de ceva?

Dacă universul exista în trecutul infinit, atunci înseamnă că a traversat un număr infinit de momente pentru a ajunge la momentul prezent – o imposibilitate. Prin urmare, universul trebuie să fi avut un început.

Oricât de viabil sau de neviabil este acest raţionament, oamenii de știinţă cred că ei au descoperit acel început. Conform teoriei, în urmă cu 13 miliarde de ani, o stare infinit de densă, cunoscută sub numele de singularitate, a „explodat“, creând spaţiu, timp și materie – componentele universului nostru în continuă expansiune. Cosmologii pretind că au găsit dovezi care susţin Big Bangul, inclusiv „zgomotul“ de fundal de la explozia originară.
Când deschidem un televizor pe un canal fără program, sunetul acela neplăcut este, se presupune, o frântură din acel „huruit“ primar. (Dacă te plictisești, deschide televizorul și ascultă ecoul creării universului.)

Spre deosebire de evoluţionismul darwinist, care distruge orice este creștin, cosmogonia Big Bang poate fi, cred eu, ușor armonizată cu credinţa biblică. Imensa cantitate de matematică, fizică și legi necesare pentru crearea universului prin Big Bang trebuie să fi provenit de undeva, iar Dumnezeu pare o opţiune mult mai bună decât principalul Său concurent actual, și anume „nimicul“ din care s-ar fi născut universul. De fapt, cosmogonia Big Bang a contribuit la transformarea „celui mai cunoscut ateu al lumii“, Anthony Flew, într-un teist, pentru că un univers creat, și-a dat el seama, necesită un Creator. Când a fost propusă pentru prima dată, teoria i-a tulburat pe cei din Serviciile Secrete Sovietice, care înţelegeau că un univers creat presupunea un Creator, un concept potrivnic marxismului ateist.

Așa cum am afirmat, nu am nicio problemă în a integra teoria Big Bangului în creștinismul meu. De fapt, pentru că raţionamentul cosmologic Kalam îmi pare o provocare plauzibilă a ideii unui univers etern, teoria Big Bangului, dacă este adevărată, răspunde destul de ușor acestei provocări.

Bineînţeles, privind la soarta multora dintre teoriile care odată reprezentau certitudini știinţifice înrădăcinate, nu aș fi surprins dacă și teoria Big Bangului ar fi aruncată în mormanul de gunoi al istoriei. Chiar și acum, numeroase „anomalii“ – un concept promovat
de Thomas Kuhn în lucrarea Structura revoluţiilor știinţifice (unul dintre cele mai influente texte ale secolului al XX-lea) – reprezintă provocări la adresa teoriei, care, în ciuda popularităţii, a avut oricum întotdeauna critici (însăși denumirea „Big Bang“ a fost la origine un termen peiorativ).

Pentru moment, pot să mă împac cu cosmogonia Big Bang, cu toate că este probabil greșită sau, cel puţin, are nevoie de o operaţie chirurgicală radicală. Însă asta este natura celor mai multe cunoștinţe știinţifice: fragile, contingente și adeseori false (deși nu cred că mișcarea pământului se va schimba cândva curând). Așadar, e nevoie să fim atenţi la cât de strâns ne legăm credinţa de știinţă, chiar și atunci când știinţa sprijină convingerile noastre, și cu atât mai mult atunci când le contrazice.