Teoria conspiraţiei | Profeţiile și teoria conspiraţiei

În 2015, evanghelicul harismatic Jeremiah Johnson, care lucra ca pastor și plantator de biserici în Florida (SUA), a anunţat că o voce din partea lui Dumnezeu i-a spus într-un vis că Donald Trump urma să devină președintele SUA. Când lucrul acesta s-a întâmplat, Johnson a devenit faimos la nivel naţional.

Amestecul mesajului religios cu cel politic a atras o mulţime de donatori pentru organizaţia lui Jeremiah Johnson. În octombrie 2020, a avut un alt vis, conform căruia Trump urma să fie reales președinte. Johnson l-a considerat o viziune profetică din partea lui Dumnezeu și l-a făcut, de asemenea, public. La alegerile care au avut loc pe 3 noiembrie 2020, Joe Biden, contracandidatul lui Trump, a fost ales cel de-al 46-lea președinte al SUA. La scurt timp, Johnson a declarat că a primit un nou mesaj din partea lui Dumnezeu: „Te înșeli și voi folosi acest lucru pentru a te smeri.” După ce și-a cerut scuze public că s-a înșelat, Johnson s-a retras pentru o vreme din activitatea publică, pierzându-și susţinerea financiară.^[1]

Eșecul acestui lider religios care credea în continuitatea darului profetic și se considera profet nu a redus încrederea publicului american în profeţii autodeclaraţi care adesea răspândesc teorii conspiraţioniste în contextul creștin. Prezenţa teoriilor conspiraţioniste în rândul protestantismului american nu este ceva nou. Mai degrabă, este un simptom al unei tendinţe. De exemplu, într-un studiu al Lifeway Research ce a inclus un număr de 1 007 pastori protestanţi, 49% dintre aceștia au declarat că membrii bisericilor lor preiau teoriile conspiraţioniste pe care le aud. Din nefericire, populismul profetic, amestecat cu diverse teorii conspiraţioniste, a dus la violenţele din 6 ianuarie 2021, când o mulţime de oameni a atacat clădirea Congresului american de pe Dealul Capitoliului din capitala ţării, provocând însemnate pagube materiale, dar și pierderi de vieţi omenești.

Teoriile conspiraţiei găsesc un teren fertil în rândul oamenilor religioși. În contextul prezent, inundaţi cu informaţii, oamenii caută o autoritate de încredere care să îi călăuzească. Promotorii teoriilor conspiraţiei oferă exact acest lucru. Promiţând să dezvăluie secrete de stat, știinţifice sau de altă natură, ei prezintă opiniile lor drept informaţie obiectivă, oferindu-le adepţilor senzaţia gândirii independente.[2]

Teoria conspiraţiei este atractivă pentru că le oferă celor care au deja o anumită opinie despre realitate un mecanism de validare și justificare a opiniei lor, astfel încât acea opinie să capete statut de certitudine obiectivă.

Astfel, cei care cred deja că Biblia prevestește o restrângere a libertăţii religioase, conform capitolului 13 din Apocalipsa, sunt foarte sensibili la orice voce sau semn care ar putea indica o constrângere religioasă. În pandemia recentă de Covid-19, pentru o vreme, întâlnirile religioase au fost restricţionate în România – asemenea altor întâlniri publice, de altfel – pentru ca apoi să fie permise cu păstrarea distanţei fizice. Aceste restricţii au fost interpretate de unii ca fiind un atac asupra libertăţii religioase și o împlinire a profeţiilor biblice. Vaccinarea a fost asociată cu semnul fiarei apocaliptice și necesitatea prezentării dovezii de vaccinare la intrarea în anumite magazine a fost asociată cu numărul 666. Asemenea reacţii însă pot fi din păcate mai degrabă încadrate în „iraţionalul antivaccinism justificat religios”.

Exemplele anterioare ilustrează un aspect important: teoriile conspiraţiei propun o înţelegere a realităţii asemănătoare cu înţelegerea religioasă a realităţii, implicit și cu cea creștină. Astfel, o concepţie conspiraţionistă despre lume și viaţă include lupta dintre bine și rău, despre care afirmă că se desfășoară în ascuns. Iniţiatorii, promotorii și adepţii conspiraţiilor consideră că (a) nimic nu se întâmplă accidental, (b) nimic nu este ceea ce pare a fi și (c) totul este interconectat.^[3]

Teoriile conspiraţiei promit să explice răul prezent în societate[4] și fac de obicei lucrul acesta printr-o serie de ipoteze interconectate: (a) existenţa unui grup elitist care lucrează în ascuns; (b) grupul conspiră la realizarea propriilor interese sau la impunerea unei concepţii particulare despre lume; (c) conspiraţia bine ticluită și ascunsă poate fi surprinsă doar de o manieră anume de analiză a dovezilor; (d) analiza dovezilor presupune o suspiciune sistematică faţă de alţi oameni, ceea ce alunecă adesea înspre discriminare religioasă, etnică sau politică.[5]

Naraţiunea conspiraţionistă poate fi folosită de grupurile religioase majoritare ca un argument pentru păstrarea statu-quoului sau pentru demonizarea oponenţilor.12 Grupurile religioase minoritare pot, de asemenea, să folosească același tip de naraţiune pentru a se legitima într-un anumit context.[6]

Comparând structura unei teorii a conspiraţiei cu teologia creștină, constatăm că profeţia biblică prezintă, la rândul ei, un conflict cosmic între bine și rău, care se desfășoară atât în domeniul vizibil, cât și în cel invizibil. Această metanaraţiune biblică oferă o paradigmă explicativă în care Dumnezeu, motivat de dragoste, le oferă libertate de alegere tuturor făpturilor Sale, cu riscul ca acestea să aleagă să se revolte împotriva Lui. Oamenii au ales să rupă relaţia cu Dumnezeu. În limbaj teologic, au păcătuit. Intrarea păcatului în lume a avut efecte atât în natură (răul natural), cât și în societate (răul moral). Din perspectivă biblică, sursa răului se află în folosirea greșită a libertăţii de alegere a fiinţelor supranaturale (îngerii răi) și a oamenilor. Ori de câte ori răul este prezent, cu suferinţa și durerea pe care le aduce, apare și nevoia de a-l explica. Teologii și filozofii s-au aflat în prima linie a celor care au căutat un răspuns la problema existenţei răului. La aceștia s-au adăugat reprezentaţii conspiraţionismului. În timp ce teologii și filozofii caută o explicaţie a răului în raport cu bunătatea divină, reprezentaţii conspiraţionismului caută explicaţia în culisele unor presupuse conjuraţii, comploturi și uneltiri secrete.

Creștinii afirmă că Dumnezeu nu intervine pentru a împiedica în totalitate răul, ca să nu limiteze libertatea fiinţelor create și să nu afecteze astfel integritatea principiilor guvernării Sale cosmice[7], dar că o va face atunci când va pune capăt răului la cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos (Apocalipsa 21:4). Între timp, planurile divine nu au fost ţinute secrete, ci le-au fost descoperite oamenilor prin intermediul profeţilor, care au prezentat oral și în scris ceea ce li s-a descoperit (2 Petru 1:20,21). Profeţii au afirmat răspicat că există un „dumnezeu [al] veacului acestuia” preocupat să „orbească mintea” celor care aleg să nu creadă în mesajul creștin (2 Corinteni 4:3,4). Misiunea creștină presupune prezentarea adevărului (2 Corinteni 4:2), „cu blândeţe și respect, având un cuget curat” (1 Petru 3:16, EDCR). Acest adevăr include și o prevestire a viitorului când mai multe evenimente ce caracterizează timpul sfârșitului vor avea loc.[8] Nimănui nu i se cere să accepte adevărul fără dovezi: din contră, prezentarea adevărului este întotdeauna însoţită de dovezi convingătoare (Faptele apostolilor 1:3; 28:23). Perspectiva creștină, deși edificatoare pe baza dovezilor cumulative în favoarea ei, este primită în mod ultim prin credinţă (Efeseni 1:13), ceea ce implică atât acceptarea raţională a unui set de adevăruri, cât și încrederea personală în Iisus Hristos.

Teoriile conspiraţiei, în schimb, promit rezolvarea problemei răului prin demascarea presupusei conspiraţii, transformând divulgarea acesteia în soluţie ultimă. Grupurile de interese și activităţile acestora, ascunse sau publice, sunt considerate responsabile pentru răul prezent în aproape orice domeniu al vieţii. Promotorii teoriilor conspiraţiei accentuează o singură interpretare a faptelor sau a evenimentelor. Selectarea informaţiilor, a dovezilor, și interpretarea lor superficială, scoasă din context sau tendenţioasă dau acestei unice interpretări coeziune și o putere explicativă capabilă să justifice opiniile conspiraţioniste exprimate și să transmită, totodată, certitudinea cunoașterii și a înţelegerii prezentului și a viitorului. Perspectiva conspiraţionistă este atrăgătoare pentru că reduce problemele complexe la cauze simple pe care are pretenţia că le poate dezvălui. Potenţialului adept i se cere să creadă că legătura cauzală indicată este adevărată, precum și să aibă încredere în promotorul teoriei. Cu alte cuvinte, în cele din urmă, o conspiraţie este acceptată tot prin credinţă.[9]

Întrucât teoriile conspiraţiei se adresează dorinţei umane de a înţelege realitatea, acestea nu pot fi respinse ca manifestări ale ignoranţei sau ale labilităţii psihice, chiar dacă unele conspiraţii se fundamentează pe lipsa de educaţie a susţinătorilor lor sau pe o anumită patologie. În plus, unele conspiraţii pot fi reale, precum, de exemplu, ne-a arătat scandalul legat de supravegherea în masă a populaţiei de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) din SUA. Însă teoriile conspiraţiei sunt interpretări care trebuie să fie întotdeauna evaluate raţional, cu mult discernământ și pe bază de informaţie verificabilă, nu ocultă. În momentul în care se dovedește că teoriile sunt superficiale sau false, ele trebuie abandonate.

Chiar dacă fiecare dintre noi avem propriile dificultăţi în a discerne adevărul cu privire la realitate, trebuie să ne asigurăm că mecanismul nostru de formare a cunoașterii – pornind de la opiniile despre lume și viaţă – funcţionează corect, fără a fi viciat de conspiraţionism. Atunci când cineva este atras sau chiar a acceptat o teorie a conspiraţiei care s-a dovedit a fi falsă, (a) ar trebui să verifice de ce a fost atras de acea teorie, precum și (b) modul în care a reacţionat în faţa dovezilor și a raţionamentului care au demontat teoria respectivă. În cele din urmă, (c) persoana respectivă trebuie să se întrebe în mod serios care este sursa sa de autoritate în înţelegerea realităţii.[10]

Pentru un creștin, este foarte ușor ca o anumită teorie – fie personală, fie a altora – să fie confundată cu o împlinire profetică. E important de atras atenţia că, adesea, propriile scenarii îndrăgite cu privire la sfârșitul lumii nu sunt în acord cu dovezile oferite de o interpretare sănătoasă a Bibliei. În asemenea situaţii, devine și mai evident de ce este nevoie de compararea propriilor opinii cu cele ale comunităţii de credinţă și cu cele ale specialiștilor în interpretarea Bibliei. Dispoziţia de a asculta, de a analiza și a compara, de a evalua toate dovezile, de a învăţa și de a fi deschis la schimbare oferă o plasă de siguranţă esenţială pentru a nu cădea din credinţa în profeţia biblică în credinţa în teoriile conspiraţiei.

Adrian Petre este convins că putem combate conspiraţionismul în primul rând prin acceptarea perspectivei biblice cu privire la lume și la viaţă și, în al doilea rând, printr-o atitudine de critică sănătoasă faţă de teoriile conspiraţioniste.

Citește și: