Thomas Helwys și mărturisirea de credinţă baptistă

Thomas Helwys a scris în 1611 cea mai timpurie mărturisire de credinţă baptistă și faimoasa sa lucrare A Short Declaration of this Mistery of Iniquity.

„Căci religia oamenilor este între Dumnezeu și ei înșiși. Regele nu trebuie să răspundă de acest domeniu. Regele nici nu trebuie să judece între Dumnezeu și om. Lăsaţi-i să fie eretici, turci, evrei sau orice, căci nu aparţine în nici cea mai mică măsură puterilor omenești dreptul de a-i pedepsi. Acest fapt este evidenţiat domnului nostru regele de Scriptură.“

Acestea sunt cuvintele care rezumă gândirea revoluţionară a englezului Thomas Helwys, pionier al Bisericii Baptiste, la începutul secolului al XVII-lea. Cea mai spectaculoasă afirmaţie a sa, care ilustra o înţelegere uimitoare în epocă a fundamentului principiului libertăţii religioase, include dreptul omului de a crede ceea ce alege el (credinţa creștină, cu ramificaţiile ei, cea islamică sau cea mozaică) sau chiar de a nu crede.

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care în Europa erau dezbateri (și războaie) declanșate de întrebarea: Ce fel de creștinism ar trebui impus populaţiei? Protestul lui Luther din 1517, susţinut de prinţii germani, a făcut ca regiuni întregi din Germania protestantă să-și declare independenţa faţă de Biserica Romano-Catolică, Roma nemaiavând sprijinul puterilor civile în impunerea de crezuri și practici sau în condamnarea la moarte a celor pe care îi considera eretici.

În Anglia, Henric al VIII-lea, din motive personale și politice, se rupsese de Biserica Romei, dar devenise el însuși capul noii Biserici a Angliei, în 1534 – nu exista o separaţie între puterea civilă și cea religioasă. De aceea, atât în timpul lui Henric al VIII-a, cât și al regilor care i-au urmat, minorităţile religioase au fost persecutate în Anglia.

O viaţă zbuciumată…

În acest context s-a născut englezul Thomas Helwys. Thomas, care studiase dreptul, a adoptat ideile puritane – o mișcare reformatoare apărută în cadrul Bisericii Anglicane, care cerea eliminarea ceremoniilor și practicilor de sorginte catolică fără fundament în Biblie.

Când, în 1606, arhiepiscopul Bancroft le cerea tuturor preoţilor și slujitorilor bisericești să se supună așa-numitei Book of Common Prayer (Cartea Rugăciunii Comune) – care le impunea practic tuturor creștinilor liturghia anglicană cu conţinutul ei teologic–, Thomas s-a alăturat puritanilor radicali, separaţi de Biserica Angliei, intrând astfel în conflict cu legea ţării, care nu acorda drepturi și libertăţi pentru cei ce aderau la credinţe religioase minoritare. Printre cei încarceraţi din acest motiv avea să se numere grabnic și soţia lui Thomas, Joan.

În anii 1607- 1608, John Smyth și Thomas Helwys se înscriu între puritanii radicali care fugiseră în Amsterdam, pentru a scăpa de persecuţia regelui. Teologia celor doi se rafinează, ducând mai departe convingerea că la creștinism oamenii trebuie să adere în urma convingerilor religioase personale, îndepărtându-se de predestinaţia calvinistă și recunoscând libertatea de alegere a individului.

Așa ajung să accepte botezul la vârstă adultă. Thomas Helwys scria în 1611 cea mai timpurie mărturisire de credinţă baptistă și faimoasa sa lucrare A Short Declaration of this Mistery of Iniquity (O scurtă declaraţie despre această taină a nelegiuirii), „prima carte engleză care apără principiile libertăţii religioase“[1].

În 1613, Thomas Helwys a revenit în ţara natală, împreună cu alţi 12 refugiaţi baptiști, și, în pofida riscurilor evidente, înfiinţa prima congregaţie baptistă de pe pământ englez. Un exemplar al cărţii sale îi este trimis regelui Iacob I al Angliei cu o dedicaţie scrisă de mână din partea lui Helwys. Urmarea a fost previzibilă: Thomas Helwys și alţi baptiști au fost încarceraţi la Newgate, loc în care Thomas a rămas până la moarte, în 1616, la vârsta de 40 de ani.

…o minte luminată

Cartea lui Helwys este un comentariu la cartea Apocalipsa, structurat în patru secţiuni, în care Helwys aplică simbolurile apocaliptice la realităţile pe care le trăia. În descrierea contextului politico-religios pe care îl observa, Helwys a formulat principiile libertăţii religioase, în mare parte exact așa cum le știm și astăzi.

În prima secţiune a lucrării sale, Helwys afirma că erorile Bisericii Catolice reprezintă „urâciunea pustiirii“ (Matei 24:15), că aceasta este prima fiară a Apocalipsei (Apocalipsa 13:1) și că oficiul papal este antihristul, omul fărădelegii. Pentru că Biserica Angliei copia practica Bisericii Catolice, Thomas o descrie ca fiind a doua fiară a Apocalipsei (Apocalipsa 13:11), care, deși are coarne de miel și deci pretinde că predică religia lui Hristos, se comportă ca un balaur, impunându-și autoritatea asupra conștiinţelor oamenilor prin mijloacele puterii civile.

Sistemele clericale se pot degrada, pot fi corupte și practicile lor pot deveni păcătoase. Când o practică sau o doctrină bisericească poate fi numită, conform Bibliei, păcat, credinciosul trebuie să se separe de păcat; însă o religie statală face imposibil acest demers. Pentru Helwys, libertatea religioasă este o cerinţă a Evangheliei.

În a doua secţiune a cărţii, Helwys anticipează faptul că „regii pământului“ vor urî bisericile apostate, reprezentate de prostituata Apocalipsei (Apocalipsa 17:16), și invită autorităţile civile să-și retragă afecţiunea pentru fiară și să pună în locul ei dispreţul pentru aceasta.

Regele își poate chema supușii la război sau poate să numească oficialii guvernului, adică are jurisdicţie în domeniul civil. Dar regele nu poate domni peste conștiinţa supușilor săi, căci aceasta este în afara jurisdicţiei sale: regelui „i s-a dat doar o sabie pământească, nu una spirituală“[2].

În acest șir de idei apare revoluţionarul paragraf: „Lăsaţi-i să fie eretici, turci, evrei sau orice, căci nu aparţine în nici cea mai mică măsură puterilor omenești dreptul de a-i pedepsi.“[3]

În secţiunea a treia a cărţii sale, Thomas Helwys îi critică pe puritani pentru că încearcă să reformeze o biserică ce nu mai poate fi purificată, iar în secţiunea a patra criticile sale se îndreaptă spre separatiștii moderaţi, care, deși au ieșit din rândurile Bisericii Anglicane, nu au abandonat semnul și sigiliul Babilonului – botezul pruncilor, care nu este poruncit de Evanghelie și este deci un botez lumesc.

În culoarea specifică vremii, fără îndoială, cartea lui Helwys era „cea mai avansată declaraţie a libertăţii religioase universale văzute până atunci în Anglia (…), deși scrisă într-un spirit răutăcios“[4] (la adresa oponenţilor lui Thomas Helwys).

Propunerile lui Helwys, pe care le-a sigilat prin moartea sa, au fost vizionare, depășind timpul istoric pe care îl trăia. În esenţă, Helwys ne-a lăsat ca moștenire două mari idei: (1) imperativul suprem al Evangheliei pentru creștini este să se îndepărteze de păcat – deci să nu se supună niciunei autorităţi care îi obligă să comită păcatul – și (2) principiile creștine nu pot fi impuse prin sabie/puterea statului, ci prin evanghelizare, prin sabia spirituală a Cuvântului lui Hristos.

Te-ar putea interesa și: Desiderius Erasmus