Timpul poate exista în multiple forme – timpul de muncă, timpul liber etc. – și are o mulţime de adjective posesive: timpul meu, timpul tău, timpul nostru.
Uneori și prieteniile stresează. Și, dacă ne luăm după teoria lui Hans Selye, prima fază a stresului poate fi una pozitivă. Următoarele rânduri sunt rezultatul unui astfel de stres.
Am o bună prietenă cu care mă înţeleg admirabil. Pentru un timp, discuţiile noastre au luat o direcţie oarecum incomodă pentru mine, ca în cele din urmă să devină cu adevărat stresante. „Ce ai mai făcut în timpul liber?“ a sunat iniţial doar ca o curiozitate politicoasă. Dar când întrebarea a început să apară în fiecare conversaţie, absenţa răspunsului a devenit stânjenitoare și penibilă.
Am încercat să barez cu un „De ce tot întrebi?“, dar prietena nu s-a lăsat. Mi-a enumerat beneficiile timpului liber ca factor protector împotriva efectelor nedorite ale stresului, începând de la bunăstarea mea fizică până la cea emoţională. Era îngrijorată, așa că m-am îngrijorat și eu de implicaţiile sumbre care îmi stăteau în faţă. Alarmată, am luat la mână ultimele zile, forând fiecare oră, căutând zăcământul preţios de timp liber.
Am rămas uimită la descoperirea marelui deficit de până acum, întrebându-mă cum oi fi supravieţuit până în prezent cu atâtea absenţe la timp liber. Am sărăcit cumva în frumos și în bine fără să îmi dau seama? Mi-am trăit oare viaţa neîmplinită și nesatisfăcută în tot timpul acesta, fără să știu? Unde mi-am pierdut timpul meu liber sau poate, urmând teoria lui Lavoisier, în ce s-a transformat?
Răspunsul mi-a venit sub forma unei întâmplări petrecute în epoca pre-COVID, când mai toţi ne permiteam să mergem în vacanţe îndepărtate si prelungite.
Toţi cei din familia noastră iubim natura, în multiplele ei forme. Muntele capătă întotdeauna patru voturi, pe când marea numai trei, adică minus votul meu. Numai gândul la milioanele de lighioane care mișună în apă alături de mine când înot e suficient să mă facă să mă răzgândesc. E neșansa mea că aparţin unei familii democratice și am pierdut la vot când s-a decis unde să mergem în timpul nostru liber.
Vremea bună a făcut ca toţi cei trei inamici să-și petreacă mai tot timpul în apă, pe când eu am rămas să supraveghez crema și umbrela de soare pe plajă. După câteva zile mi-am vocalizat nemulţumirile și am cerut să se ia în considerare și părerile minoritare, că de altfel e în joc și timpul meu liber. Juriul generos a decis în unanimitate să mi se acorde drept de veto și am fost împuternicită să decid eu cum vom petrece următoarele zile de vacanţă. Opţiuni fără mare erau multe și aveam de unde să aleg.
Acum timpul nostru liber avea să graviteze în jurul timpului meu liber, cu absoluta putere de a-i direcţiona cursul. Următoarea zi, după multe analize și investigaţii, am anunţat cu seninătate destinaţia: aveam să mergem la mare. Și următoarea zi tot la mare am mers, spre deliciul celor mici. Atâta timp cât mersul la mare era rezultatul alegerii mele, am fost complet satisfăcută.
Am ales să-i las să se bucure de ce le place lor cel mai mult și bucuria lor s-a răsfrânt și asupra mea. Nu am mai murmurat și nu m-am transformat în victimă sacrificată pentru binele comun. Ba chiar în cele din urmă am intrat și eu în apă cu ei, înotând cu toţii fericiţi printre moluște și crustacee. Puterea de decizie poate schimba cursul timpului de la negativ la pozitiv.
În căutarea unei definiţii pentru timp
Timpul poate exista în multiple forme – timp de muncă, timp liber, timp de dormit etc. – și are o mulţime de adjective posesive: timpul meu, timpul tău, timpul nostru. Relativitatea timpului poate da naștere de multe ori la confuzie din cauza amestecului de emoţii care îl însoţește, cum ar fi teama, bucuria, satisfacţia sau așteptarea. Tocmai acest relativism al timpului m-a dus la nevoia de a-l defini la modul propriu.
Timpul e un întreg din care tăiem felii în fiecare an. Unele mai groase, altele mai subţiri în realizări. Ani de școală, de avansare a carierei sau pentru întocmirea unei familii. Adânc în fiecare din noi e îngropată teama că într-o zi o să rămânem fără timp. Și încercăm să ni-l chivernisim bine, luând dintr-o parte și punând în alta, măsurând, câteodată prea exact, cât timp ţinem pentru noi și cât ne îndurăm să dăm la alţii.
Timpul poate fi fragmentat și în zile, în cea mai frecventă formulă fiind divizibil cu șapte. Când rupem a șaptea zi a săptămânii în cinci pâini și doi pești, hrănind nevoile altora, trăim din nou minunea înmulţirii binelui în noi. Creștem și, cu fiecare înghiţitură, începem să ne satisfacem foamea proprie după absolut.
Timpul se poate comporta ca un gaz, luând forma oricărui recipient în care este pus. Se poate transforma în bani, în lucruri materiale sau chiar în persoane. Cu cât acestea sunt mai importante, cu atât transferul de timp este mai mare. Caracterul ţine cel mai sigur timpul. Are, ce-i drept, cea mai mare capacitate volumetrică, dar rezultatele finale sunt în afara acestei realităţi.
Timpul poate uneori deveni lichid. Deunăzi a început să-mi picure pe gânduri, prelingându-se într-o mare de griji, chiar la picioarele mele. Am încercat să înot printre neliniști și temeri, chinuindu-mă să-mi ţin capul sus, deasupra îngrijorărilor. M-am agitat și am plâns, gata să mă înec. În toiul furtunii I-am auzit glasul: „Taci! Liniștește-te!“ Și marea de timp s-a netezit. Am privit la El, Cel de dincolo de timp. Am privit la mine, cea cu buzunarele grele de eu, îndesate și pline, gata să mă scufunde. El m-a ridicat din neputinţe. Mi-a luat mâna. A pus în ea timpul Lui, pulsând de viaţă și întins până la infinit, ca un colac de salvare legat de puntea cerului.
Rezoluţie
Am lăsat prea mult din timpul meu să se joace de-a relativitatea, trecând dintr-o fază în alta, de la o persoană la alta, nehotărât parcă unde îi este locul. Când am primit timpul Lui, n-am mai avut loc și pentru timpul meu. Mi l-am aruncat fără regrete. De-atunci am început să deșir promisiunea veșniciei, gând după gând, minut după minut. Și timpul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi, ca să-l rupem cu cei în nevoi, așa cum și Tu îl rupi cu noi dintotdeauna.
Denisa Selagea scrie din Australia despre modul în care putem și trebuie să ne schimbăm focusul, clarificându-ne definiţia pe care o dăm timpului.
Post comments (0)