Psihologie

Totul despre omul care te poate opri (mic tratat despre tine)

todayJanuary 31, 2021

Background
share close

Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta de 4 ani şi nu a citit până la 7 ani. Părinţii au crezut că era debil mintal, iar unul dintre profesori l-a descris ca fiind „lent la minte, pierdut pentru totdeauna în visuri prosteşti”. A fost exmatriculat din şcoală şi i-a fost refuzată admiterea la Şcoala Politehnică din Zurich.[1]

În egală măsură, succesul sau insuccesul nu ne pot defini, pentru că oricare dintre cele două nu este, prin sine, o caracteristică a individului. În realitate, traiectoria vieţii este, de cele mai multe ori, sinusoidală. Alternăm între succese şi insuccese, iar menţinerea în vârf, consolidarea stării de succes, presupune o antrenare a tuturor mecanismelor ce ţin de voinţă.

Pentru că, da, voinţa este managerul general al vieţii. Dar în loc să ne-o imaginăm ca un buton, ca o forţă declanşatoare oarbă şi autonomă, voinţa trebuie înţeleasă mai degrabă ca un asistent care este capabil să materializeze intenţia și scopul pe care i l-am trasat în mod conştient. Voinţa are uneltele, dar nu acţionează automat, ci este trecută prin filtrul gândirii, al raţiunii. Voinţa intervine în cazul acţiunilor complicate, care necesită nu numai un grad mare de mobilizare, ci şi o execuţie complexă.[2]

Voinţa, trăsătură definitorie a personalităţii

Psihologul elveţian Jean Piaget[3] crede că se poate vorbi de intervenţia voinţei în cazul în care sunt prezente două condiţii: 1. Un conflict între două tendinţe – o singură tendinţă nu generează un act voluntar – şi 2. Când cele două tendinţe dispun de forţe inegale, una cedându-i celeilalte. Prin actul de voinţă are loc o inversare: tendinţa care era mai slabă devine mai puternică, iar cea care era iniţial mai puternică devine în final mai slabă, fiind învinsă.

Voinţa este mecanismul de autoreglare prin intermediul căruia reuşim să ne activăm şi să ne mobilizăm energia fizică şi neuropsihică în vederea depăşirii obstacolelor, pentru satisfacerea stărilor de necesitate şi atingerea scopurilor.

Autoreglarea de tip voluntar, spre deosebire de cea de tip involuntar, se caracterizează prin următoarele atribute esenţiale: intenţionalitate (acţiunea este întotdeauna intenţionată), analiza prealabilă a condiţiilor, a raportului dintre motiv, mijloc şi scop (acţiunea este rezultatul unei evaluări a raportului dintre avantaje şi dezavantaje, dintre câștiguri şi pierderi), efort (Acţiunea implică întotdeauna un anumit grad de concentrare şi încordare, proporţional cu dificultatea obstacolului. Obstacolul este elementul central în jurul căruia se structurează şi se dezvoltă voinţa sau mecanismul autoreglării de tip voluntar.).

Structura şi trăsăturile voinţei[4]

Exercitarea voinţei presupune următoarele faze: 1) Actualizarea motivelor și stabilirea unui scop; 2) Analiza şi confruntarea motivelor; 3) Deliberarea sau luarea hotărârii; 4) Executarea hotărârii – sunt derulate acţiunile necesare atingerii scopului, care presupun implicarea necesară învingerii posibilelor obstacole şi dificultăţi; 5) Evaluarea rezultatelor (feedback-ul corector).

Voinţa este o formă superioară de autoreglare care exprimă un mod de organizare funcţională a personalităţii și pune în evidenţă o serie de calităţi, trăsături a căror influenţă se exercită asupra întregii vieţi psihice. Cele mai importante sunt: forţa sau tăria, perseverenţa, consecvenţa, fermitatea şi independenţa.

În funcţie de greutatea obstacolului ce trebuie depăşit, individul se mobilizează, îşi concentrează energia neuropsihică şi musculară. Îşi utilizează forţa sau tăria (trăsătură a voinţei) care se activează atât în lupta cu obstacolele interne – pulsiuni, tendinţe, tentaţii, probleme de diferite genuri –, cât şi în lupta cu obstacolele externe – naturale, fizice sau sociale, relaţionale.

Efortul depus în depăşirea obstacolelor şi atingerea obiectivelor este constant, indiferent de piedicile şi dificultăţile ce pot apărea. Acest lucru este posibil prin intermediul perseverenţei, care poate fi evaluată după numărul tentativelor pe care o persoană le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce şi-a propus, în ciuda oricăror piedici neprevăzute.

Urmărirea scopului clar stabilit înseamnă consecvenţă – adoptarea unei anumite linii de conduită, ce presupune o concordanţă între convingeri şi acţiune, între vorbă şi faptă.

Stabilitatea în deciziile şi hotărârile adoptate, în pofida încercărilor celor din jur de te face să renunţi, este posibilă prin intermediul fermităţii. Dacă hotărârile sunt obiectiv justificate şi corecte, fermitatea legată de menţinerea lor devine o trăsătură pozitivă; dacă sunt nejustificate şi arbitrare, refuzul de a le schimba devine o trăsătură negativă – încăpăţânarea.

Independenţa exprimă capacitatea unei persoane de a-şi organiza şi duce viaţa pe cont propriu, pe baza iniţiativelor, hotărârilor şi scopurilor proprii.

Eșecul de azi, succesul de mâine

O persoană poate adopta o gândire conform căreia toată lumea, tot universul conspiră împotriva ei sau poate vedea lucrurile bune care i se întâmplă zilnic. O problemă devine o problemă în momentul în care o privim ca pe o problemă. La fel cum o oportunitate devine o oportunitate în momentul în care o privim ca atare. Întrebat de un reporter cum s-a simţit eşuând de o mie de ori în inventarea becului, Edison a răspuns: „Nu am eșuat de o mie de ori, ci becul a fost o invenţie în o mie de paşi”.

Din perspectiva analizei costurilor, atitudinea pozitivă ne „costă” la fel de mult ca atitudinea negativă. Energia consumată este aceeaşi. Cu alte cuvinte, dat fiind acest bilanţ, merită ca, indiferent de situaţie, să fie promovată o atitudine pozitivă.

Totul depinde de alegerea individuală, după cum proverbul oriental Doamne acordă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a vedea diferenţa poate fi citit ca un îndemn la a căuta schimbarea sau ca un îndemn la resemnare.

A şti când să renunţi şi în favoarea căror aspecte este o calitate. Totuși, tendinţa mai larg răspândită este de a renunţa înainte de a fi cazul. În fiecare om există resurse care rămân neexploatate pentru că, de cele mai multe ori, îi este teamă să își imagineze că poate ajunge la o stare mai bună a lucrurilor. Și asta deoarece, de cele mai multe ori, oamenii se lasă prinși în monotonia vieţii, devenind victimele rutinei, „rotiţe angrenate în sistem”. O asemenea atitudine are potenţialul de a ucide visurile, dorinţa de a vrea mai mult de la propria persoană, conceperea unui plan și îndeplinirea acestuia. În plus, există întotdeauna și riscul influenţelor negative din partea „sfătuitorilordin jur, care cred că visul nostru „nu este de noi.

Valorificarea încrederii în sine, conştientizarea anumitor abilităţi aflate în stare latentă, perseverenţa şi motivaţia conduc la folosirea potenţialului individual la adevărata lui valoare şi permit, totodată, scoaterea la lumină a psihologiei de învingător.

Imposibilul, mai aproape decât credem

Nick Vujicic este una dintre acele persoane pe care viaţa le-a supus la încercări groaznice. În ciuda dificultăţilor unei vieţi în care a intrat fără mâini şi fără picioare, Nick este renumit pentru discursurile motivaţionale prin care îndeamnă oamenii să nu renunţe la luptă indiferent de prolemele cu care se confruntă în viaţă.

Nick Vujicic este o persoană dublu stigmatizată: în primul rând, din pricina deficienţelor fizice care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării sale emoţionale şi, în al doilea rând, din pricina modului dur în care oamenii s-au purtat cu el de-a lungul anilor. A fost privit ca un monstru, ca un ciudat care trebuie evitat. Şi totuşi, chiar și în aceste condiţii, a găsit puterea să lupte şi să îşi îndeplinească visurile.

Victoria e pentru cine nu renunţă

Succesul şi insuccesul sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Cu o bancnotă de 100 lei nouă se pot cumpăra produse în valoare de 100 lei. Aceeaşi bancnotă, dar de această dată mototolită, murdară, găsită pe jos valorează tot 100 lei. Cu ea se pot cumpăra, la fel ca în primul caz, produse în valoare de 100 lei.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor care au suferit insuccese. Valoarea lor este aceeaşi ca în timpul succesului sau ca înainte de eşec. În momentul insuccesului, oamenii sunt precum o bancnotă mototolită, însă au aceleaşi abilităţi, capacităţi ca înainte de cădere. Să vezi dincolo de probleme ajută la găsirea soluţiilor, contribuie la depăşirea crizelor şi duce la concentrarea tuturor resursele pentru a transforma eşecul în victorie. Mulţi dintre oamenii de succes sunt cei care au luptat îndârjit mai ales în momentele dificile, când erau la pământ.

Paşii care asigură trecerea de la criză la victorie au de-a face cu:

  • Încrederea în propria persoană. Nimeni altcineva nu va avea încredere în cel care eșuează.

  • Conştientizarea faptului că eşecul are o parte bună, oricât de paradoxal poate părea. Momentele de eşec sunt momentele în care se învaţă care sunt punctele slabe, care au fost alegerile greşite. Se pot construi modele de tipul ,,dacă … atunci‘”, iar pe viitor aceste situaţii pot fi ocolite. Orice ocazie de eşec, chiar dacă nu este de dorit, poate însemna o nouă lecţie despre propria persoană.

  • Evitarea transformării eşecului într-o tragedie. Indiferent de gravitatea unei situaţii, sigur există eşecuri mult mai mari. Sunt oameni care mor de foame în fiecare zi, care descoperă că suferă de boli incurabile. De cele mai multe ori, compararea cu situaţiile de criză mult mai grave prin care trec alţii ajută la depăşirea obstacolelor întâmpinate la un moment dat.

  • Experienţele altora (care au trecut peste momentele de criză) constituie puncte de plecare în depăşirea propriilor probleme.

  • Resursele avute la dispoziţie. Indiferent cât de grea este situaţia prin care oamenii trec la un moment dat, trebuie identificate resursele avute la dispoziţie pentru a se depăşi situaţia limită.

  • Pierderile suferite. Conştientizarea acestora ajută în efortul de redobândire a contextului iniţial.

  • Perseverenţa şi motivaţia de a încerca din nou. Întrebarea ar trebui să fie: Ce este mai rău, să nu mă ridic de teama de a nu eşua din nou sau să mă ridic din nou chiar dacă eşuez?

  • Găsirea soluţiilor pentru a depăşi impasul trebuie urmată de acţiune. Conceperea planului care conduce la depăşirea momentului de criză nu este de ajuns dacă nu se trece la înfăptuirea activităţilor care presupun reabilitarea personală şi contextuală.

Dacă ceva este important pentru propria persoană, se va găsi o cale de rezolvare, dacă nu, se vor inventa scuze.

Carpe diem, dar responsabil

Societatea de consum accentuează şi inoculează tot mai mult importanţa lucrurilor materiale în defavoarea oamenilor şi a ideilor. Ne pierdem din abilitatea de a ne exprima dragostea, durerea, pasiunea, bucuria, dorul, tristeţea, dar a trăi intens fiecare clipă presupune a fi prezent în fiecare lucru înfăptuit.

Visăm, dar nu întotdeauna luptăm pentru visurile noastre. Rutina zilnică împiedică experimentarea lucrurilor noi, conduce la abandonarea pasiunilor. Dar experimentarea este esenţială pentru că menţine activitatea cerebrală activă, iar creierul este provocat să vină cu soluţii noi pentru vechile probleme sau pentru contexte interactive noi.

În același timp, râsul şi zâmbetul nu trebuie uitate. Râsul şi buna-dispoziţie sunt benefice. Bucuria pentru lucrurile mărunte trebuie reînviată. Nefericirea apare în momentul în care sunt preferate succesul rapid, victoria de suprafaţă în schimbul victoriilor profunde, care presupun evoluţia din perspectivă emoţională şi spirituală. Iar victoria supremă presupune întoarcerea către propria persoană (care, conform Bibliei, Îl implică și pe Dumnezeu), căutarea păcii interioare necesare construirii relaţiilor armonioase cu cei din jur.

„Paul Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1977.”

„Jean Piaget, 19ihologia inteligenţei, Bitura Ştiinţifică, București, 1965”.

„P.P. Neveanu, op cit.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Irina Cristescu

Rate it

Previous post

Devoțional

Ioan Ciobotă: Există Dumnezeu, cu adevărat (3)

30 ianuarie 2021Partea a 3-a „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.”(Apocalipsa 11:17) Video AICI. În primele două părți am amintit câteva aspecte care vorbesc despre Dumnezeu:Natura, Istoria întregului Cosmos, Istoria Planetei Pământ, Istoria ta personala, Binele și răul, Dreptatea, Anatomia și Genetica, Înțelepciunea, Rușinea, Paradisul pierdut, Închinarea. Astăzi continuăm cu: Sărbătorile În Biblie sărbătorile stabilite de Dumnezeu au un […]

todayJanuary 31, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%