Ultimul apel la trezire

Îmi amintesc de o seară petrecută cu ani în urmă în Robertson, orașul meu natal din New South Wales, Australia. Era o seară umedă, cu ceaţă și, în timp ce mă apropiam de vârful unui deal, am observat o formă cenușie care se apropia rapid. Din senin, o voce mi-a spus: „Virează la dreapta, chiar acum!” Surprins, am făcut ce mi s-a spus și, în timp viram cu 80 km/oră, m-am uitat în stânga doar pentru a vedea cum un wombat enorm traversează drumul exact prin locul în care fusese mai înainte mașina mea.

Dacă nu ai mai întâlnit niciodată un wombat, trebuie să știi că acesta este un mamifer marsupial care provine din estul Australiei și care poate ajunge până la 40 de kilograme. Aceste mamifere sunt adesea numite „stânci cu blană”, deoarece mărimea lor și centrul de greutate scăzut le fac extrem de primejdioase pentru șoferii care conduc cu viteză. Dacă îi lovești dintr-o parte, riști să te răstorni cu mașina. Dacă îi lovești frontal, riscul este să-ţi avariezi grav mașina. În plus, oricum ar fi impactul, wombatul nu va ar fi probabil prea încântat.

Am fost zguduit de faptul că trecusem pe lângă un accident care putea fi grav. Și prietena mea, de pe scaunul pasagerului, a fost foarte marcată. Am întrebat-o dacă ea a fost cea care mi-a spus să virez la dreapta, dar mi-a răspuns că nu, ea, nu. Era ca și cum o putere mai mare decât noi ar fi dat un semnal de trezire exact la momentul potrivit. Cu toţii avem nevoie de un astfel de apel din când în când. Îmi place să cred că sunt suficient de inteligent cât să mă descurc cu ceea ce îmi oferă viaţa, dar, într-adevăr, nu am toate răspunsurile. Așa cum s-a întâmplat în noaptea aceea din Robertson, uneori am nevoie de un apel de trezire.

Poate că unul dintre cele mai importante semnale de trezire din Biblie este pasajul din cartea Apocalipsa care vorbește despre închinarea la o fiară hidoasă, despre un imperiu antic și trei îngeri misterioși, fiecare dintre ei purtător al unui mesaj. Poţi citi întregul pasaj în Apocalipsa 14:6–12, dar deocamdată ne vom concentra pe câteva momente cheie.

Întreit apel la trezire | Să ne fie frică sau nu? (Apocalipsa 14:6,7)

Mesajul primului înger nu este pentru un singur grup de oameni sau pentru o singură naţiune: Evanghelia veșnică („Vestea cea bună”) a fost întotdeauna pentru toţi și va rămâne așa până la finalul istoriei acestui pământ. Prin viaţa, moartea și învierea Sa, Iisus Hristos a salvat omenirea de puterea păcatului și oferă tuturor oamenilor posibilitatea restaurării prin El. Prin urmare, mesajul Evangheliei este simplu: pentru că Iisus a făcut totul pentru noi, suntem invitaţi cu toţii să ne temem de Dumnezeu.

Poate că acest mesaj sună contradictoriu. Nu știu cum e la tine, dar eu am câteva lucruri de care mă tem. De înălţime, de șerpi și de spaţiile întunecoase și înghesuite, de exemplu. Dar și de Dumnezeu? Cu siguranţă, mulţi dintre noi am crescut cu imaginea unei zeităţi mânioase. Dar, dacă suntem sinceri, această imagine îl descrie mai degrabă pe Zeus decât pe Dumnezeul Bibliei. Din fericire, limba greacă ne este de ajutor în descifrarea acestui paradox.

Cuvântul phobeomai înseamnă „a respecta”. Apostolul Ioan se inspiră dintr-o idee bine cunoscută în Vechiul Testament: a ne teme de Dumnezeu înseamnă a-L lua în serios drept Creator al tuturor lucrurilor, a ne pune încrederea în El și a ne închina Lui. A ne teme de Dumnezeu nu înseamnă a ne fi frică de El, ci mai degrabă a ne preda Lui, Creatorul, pe deplin.

Sfârșitul unui imperiu (Apocalipsa 14:8)

Babilonul este o altă temă recurentă în Biblie. Cândva un imperiu antic, a devenit în limbajul biblic un simbol pentru orice structură de putere care reprezintă autoritarismul, violenţa și lăcomia. Aici, mesajul celui de-al doilea înger este unul de sărbătoare: a căzut Babilonul!

În pofida opulenţei, puterii și terorii pe care o exercită, Babilonul a fost dezgolit, înfăţișat așa cum este cu adevărat: un pretendent gol. Egoismul nu va triumfa niciodată în mod real asupra abnegaţiei. Ameninţarea violenţei nu poate învinge vreodată puterea transformatoare a iubirii și orice sistem care perpetuează idealurile Babilonului se va prăbuși în cele din urmă sub greutatea propriei corupţii.

Un apel la trezire cu consecinţe eterne (Apocalipsa 14:9-11)

Solia celui de-al treilea înger continuă mesajele primilor doi. Este o chemare la închinare, precum și o reamintire a consecinţelor pe care le vor suferi cei care perpetuează răul corupător al Babilonului. Dacă stăruim în egoism, violenţă și lăcomie, în cele din urmă ne vom provoca propria distrugere.

Ultima parte a acestui pasaj pare să sugereze că aceia care se închină fiarei vor fi arși în iad pentru totdeauna, așa că trebuie să vorbim despre această concepţie greșită pe care și-o formează unii dintre cititori.

„Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!” (Apocalipsa 9:10,11).

O lectură superficială pare să susţină ideea populară a unui iad veșnic, în care păcătoșii sunt chinuiţi la nesfârșit. Problema este că această imagine nu se armonizează cu restul Scripturii.

Pedeapsa cu „foc și pucioasă” amintește de istoria Sodomei și Gomorei, relatată în Vechiul Testament. Acestea erau două orașe antice din Orientul Mijlociu care au fost distruse de Dumnezeu din cauza nelegiuirii lor.

La fel ca fumul care s-a ridicat din ruinele celor două orașe (Geneza 19:28), fumul care se ridică din rămășiţele Babilonului arată că judecata în dreptul lui a fost adusă la îndeplinire.

În același mod, Isaia profetizează că Dumnezeu va pedepsi împărăţia Edomului cu foc și pucioasă care „nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci” (Isaia 34:8-10). Dacă ai face o excursie în Orientul Mijlociu astăzi, nu ai vedea Sodoma, Gomora sau Edomul încă arzând. Focul consumă, nu conservă, după cum remarcă un cercetător.

În Biblie, moartea, și nu suferinţa veșnică, reprezintă rezultatul final al păcatului. Lui Dumnezeu nu-I face plăcere să vadă suferinţa oamenilor. Prin urmare, dacă tu sau eu alegem să nu ne încredem în El, cel mai milostiv lucru pe care El l-ar putea face ar fi să ne onoreze alegerea personală (împreună cu consecinţele ei firești).

Oricine alege să nu trăiască într-o relaţie cu Dumnezeu nu va mai avea acces, în cele din urmă, la viaţă.

Adevărul tragic este că nu există viaţă în afara Celui care este viaţa însăși și poate oferi viaţa. Oricine alege să nu trăiască într-o relaţie cu Dumnezeu nu va mai avea acces, în cele din urmă, la viaţă.

Dacă alegem să fim într-o relaţie de încredere cu Dumnezeu, intrăm în odihna divină. În schimb, dacă respingem calea iubirii lui Dumnezeu și îmbrăţișăm Babilonul, accesul nostru la viaţă și la odihna Lui va fi blocat (Evrei 4:1-11). La fel cum s-a întâmplat cu Sodoma și Gomora, acceptarea sau respingerea lui Dumnezeu va decide unde va fi locul nostru final de odihnă.

Acest apel la trezire ar trebui să ne determine să acţionăm. Vestea bună este următoarea: faptul că încă putem discuta acest subiect este o dovadă că mai avem timp să alegem. Scene precum cele din Apocalipsa ne ajută să vedem lumea prin ochii lui Dumnezeu și să răspundem invitaţiei Sale. Mesajele celor trei îngeri sunt transmise într-un limbaj condensat, dar în esenţă ideea transmisă e simplă.

Citește și: Apropierea și întârzierea escatonului

Dumnezeu ne întinde mâna, ţie și mie, implorându-ne să ne punem încrederea în El înainte de a fi prea târziu. Adesea tindem să credem că lucrurile se îmbunătăţesc continuu, dar cu războaiele care se dezlănţuie în jurul nostru, cu economiile ajunse în pragul colapsului și consecinţele pe care le trăim în urma unei pandemii globale, este foarte limpede că lumea noastră are o dată de expirare. Este dorinţa profundă a lui Dumnezeu ca tu și eu să putem experimenta o viaţă nouă, într-o lume complet refăcută, într-o zi care se apropie cu mult mai repede decât ne imaginăm.

Jesse Herford este pastor și editor asociat al revistei Signs of the Times Australia. Locuiește în Sydney, Australia, împreună cu soţia sa, Carina, și cu câinele lor Banjo, un schnauzer pitic. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.