Externe

Un activist creștin pro-democrație din Hong Kong a fost condamnat la 13 luni de închisoare sub acuzația de represiune comunistă

todayDecember 9, 2020

Background
share close

Curajul tânărului lider creștin pro-democrație din Hong Kong, Joshua Wong, l-a dus pe acesta în închisoare pentru cel puțin 13 luni și jumătate.

Tânărul de 24 de ani a fost pus în spatele gratiilor din cauza rolulului pe care acesta l-a avut într-un protest din 2019. El a fost condamnat pentru organizarea, participarea și incitarea altor persoane să participe la un proces neautorizat.

„Știu că zilele următoare vor fi dure”, a spus Wong imediat după ce sentința a fost dată.

Wong a mai spus prin intermediul avocatului său: „Nu este sfârșitul luptei. În fața noastră se află o altă bătălie. Urmează o luptă mai dură, cea din închisoare, bătălie pe care o vom duce împreună cu mulți alți protestatari curajoși, mai puțin vizibili, dar esențiali în lupta pentru democrație și libertate în Hong Kong.”

Peste 10.000 de protestatari au fost arestați din cauza protestelor pro-democrație din Hong Kong. Represiunea împotriva activiștilor anti-guvernamentali s-a intensificat după ce Beijingul a impus orașului o lege de securitate națională care a redus libertățile de bază de care „se bucurau” cetățenii. Criticii spun că legea a pus capăt cadrului „o țară, două sisteme” care a garantat orașului un nivel ridicat de autonomie încă din timpul predării suveranității Marii Britanii către China supra Hong Kongului din urmă cu 23 de ani.

Nathan Law, un alt lider cunoscut pro-democrație, căruia i s-a acordat azil în Regatul Unit, a scris pe contul sau de Twitter: „Și alte sentințe ar putea fi date. Să fiu sincer, habar nu am când cei trei ar putea ieși din închisoare, mai ales dacă Beijingul le va pune în spate cele mai grele acuzații. Sper ca grupurile internaționale să condamne această condamnare nedreaptă și să poată cere eliberarea imediată a celor trei.”

Celorlalți doi activiști pro-democrație li s-au adus aceleași acuzații. Ivan Lam a fost condamnat la 7 luni de închisoare, în timp ce Agnes Chow are de ispășit o pedeapsa de 10 luni. Chow a izbucnit în plâns la auzirea sentinței sale, petrecându-și cea de-a 24a aniversare după gratii.

SURSA | CBN News

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Cosmin Frișan

Rate it

Previous post

Creștinism

Ce a realizat Iisus prin Crucea Sa?

Răspunsul privind sensul Crucii depinde de modul în care înţelegem problema păcatului. Cea mai veche imagine atestată a unei răstigniri este un graffiti din secolul al II-lea d.Hr., găsit pe Dealul Palatin din Roma. Este o caricatură a unei figuri crucificate, cu cap de măgar. În stânga, un om stă cu braţele ridicate în semn de închinare. Dedesubt, o inscripţie consemnează: „Alexamenos îl venerează pe Dumnezeu.”[1] Ideea că un bărbat […]

todayDecember 9, 2020 2


Similar posts

30 zile de rugăciune

Ziua 15: Samarkand, Uzbekistan – #pray30days

Populaţie musulmană: 510.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Samarkand este un oraş frumos, aproape mitic, ce şi-a câştigat faima datorită prezenţei pe traseul celebrului drum al mătăsii. Oraşul se mândreşte cu cele trei secţiuni istorice ale sale: o parte din secolul al VII-lea, ce a fost distrusă […]

todayApril 27, 2021 10

30 zile de rugăciune

Ziua 15: Samarkand, Uzbekistan – #pray30days

Populaţie musulmană: 510.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Samarkand este un oraş frumos, aproape mitic, ce şi-a câştigat faima datorită prezenţei pe traseul celebrului drum al mătăsii. Oraşul se mândreşte cu cele trei secţiuni istorice ale sale: o parte din secolul al VII-lea, ce a fost distrusă […]

todayApril 27, 2021 29

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%