Externe

Un jucător de fotbal american se retrage din viaţa sportivă pentru a deveni pastor – ȘtiriCreștine.ro

todayAugust 31, 2021

Background
share close

După 10 sezoane în campionatul de fotbal american NFL, de două ori câștigător la Super Bowl, Stefen Wisniewski se retrage din fotbal pentru a deveni pastor.

Wisniewski a câștigat Super Bowl-urile cu echipele Philadelphia Eagles și Kansas City Chiefs. De asemenea, a jucat și pentru echipele Oakland Raiders, Jacksonville Jaguars și Pittsburgh Steelers din 2011 până în 2020.

Tânărul de 32 de ani a făcut anunțul joi într-un videoclip postat pe Twitter.

„După 10 sezoane în NFL, mă retrag. Mi-a plăcut enorm să joc fotbal, dar după 10 ani, corpul, mintea și inima îmi spun că este timpul să merg mai departe”, a explicat el. „Ce voi face în continuare? Voi fi pastor. Cea mai bună parte a vieții mele este relația mea cu Isus Hristos și nu-mi pot imagina o slujbă cu normă întreagă mai bună decât să-i învăț pe oameni Biblia și să împărtășesc dragostea lui Hristos cu ceilalți.”

Wisniewski a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul carierei sale de fotbalist, inclusiv lui Domnul Isus Hristos, „Regele Universului și al vieții mele”.

„Ai fost forța mea, bucuria, scopul, ancora, viața, pacea și pasiunea mea în tot acest timp”, a scris Wisniewski. „Am reușit să trec prin vremurile grele doar datorită prezenței Tale și a promisiunilor din Cuvântul Tău. Și bucuria intensă de a te cunoaște depășește cu mult orice bucurie care a venit chiar și din cele mai bune momente ale jocului de fotbal. Toată gloria pe care oamenii încearcă să mi-o dea pentru ceea ce am realizat îți aparține cu adevărat și pe bună dreptate Ție. Romani 11:36.”

Wisniewski a jucat fotbal din timpul liceului la Pittsburgh’s Central Catholic înainte de a urma cursurile la Universitatea Penn State. A fost selectat apoi de Oakland Raiders în 2011, apoi a semnat cu Jacksonville Jaguars în 2015.

În perioada 2016-2018 a jucat cu Philadelphia Eagles și a câștigat primul său Super Bowl. Pe 9 octombrie 2019, Wisniewski a semnat cu Kansas City Chiefs. El a câștigat cel de-al doilea campionat de Super Bowl atunci când Chiefs au învins pe San Francisco 49-ers în Super Bowl 54 în 2020.

Sursa: CBN News 


Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Educatie

Pe urmele Apostolului Pavel – Episodul 5: Corint – ȘtiriCreștine.ro

Ruins of ancient temple in Corinth, Greece – archaeological site Din episodul de astăzi aflăm cum era Corintul în vremea Apostolului Pavel și cum se face că aici a putut să stea mai mult decât în orice altă cetate din Macedonia.Un aspect interesant prezentat în acest material este faptul că, atât în Thesaloniki, cât și în Corint, sunt evidențe clare ca Pavel și-a câștigat existența cu propriile mâini, îndemnându-i și […]

todayAugust 31, 2021


Similar posts

Forum

A fost Sodoma distrusă de explozia unui meteorit? – ȘtiriCreștine.ro

Oamenii de știință au făcut recent cercetări pe teritoriul Iordaniei unde au descoperit dovezi conform cărora un meteorit gigant ar fi explodat în atmosferă în urmă cu aproape 4000 de ani, într-o zonă care ar putea fi o locaţie posibilă pentru oraşele descrise în Biblie drept Sodoma și Gomora. Oamenii […]

todaySeptember 25, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%