Externe

Un Nou An Chinezesc de persecuţie pentru creştinii din cea mai populată ţară din lume

todayFebruary 13, 2021

Background
share close

Creştinii din China sărbătoresc Noul An Chinezesc în mijlocul unor restricţii severe şi sub supraveghere masivă.

Conform estimărilor, există peste 100 de milioane de creştini în China şi cei mai mulţi dintre ei trebuie să se închine în secret pentru a evita amestecul statului şi hărţuirea din partea organelor de control.

Clădirile bisericilor oficiale au fost lăsate fără crucile de pe acoperiş, iar avocaţii care au reprezentat comunităţile creştine în justiţie au fost excluşi din barou, iar în unele cazuri au fost chiar răpiţi şi forţaţi să facă dezvăluiri despre creştinii pe care îi reprezentau, fără ca ei înşişi să se poată apăra în vreun fel.

Conform organizaţiei Release International există rapoarte „persistente şi credibile” conform cărora guvernul chinez torturează avocaţii pentru a le smulge confesiuni.

Represiunea s-a existins şi asupra copiilor, a căror prezenţă a fost interzisă la serviciile bisericilor, iar păstorilor li s-a impus să afişeze steagului Partidului Comunist în biserici. Unii dintre pastori au fost obligati să semneze acorduri în care să-şi exprime loialitatea pentru Partidul Comunist Chinez şi ideologia preşedintelui Xi Jinping.

Biserica Early Rain Covenant din Chengdu a fost vizata de autorităţi în mod repetat începând cu 2018, după ce pastorului acesteia, Wang Yi, a criticat intoleranța faţă de credinţa religioasă a guvernului chinez.

Pastorul se află acum în închisoare unde execută o sentinţă de 9 ani. Cel puţin 200 de lucrători religioși pastori, diaconi şi prezbiteri din biserică au foat arestaţi în ultimii 3 ani, iar 80 dintre ei au trecut prin tortură fizică şi mentală.

„Mandatul Bisericii a fost dintotdeauna să proclame adevărul cu putere,” a spus Paul Robinson directorul Release Internaţional. „A eşua în acest lucru ar însemna ca Biserica să-şi piardă vocaţia. Atunci când cei care deţin puterea politică încearcă să reducă Biserica la tăcere, ei de fapt reduc la tăcere conştiinţa unei naţiuni.”

Conform unor analize recente oraşele din China sunt printre cele mai supravegheate din lume, străzile chineze fiind monitorizate de peste jumătate din cele 770 milioane de camere folosite la nivel mondial.

Monitorizarea include recunoaşterea facială prin care sunt urmărite mişcările oamenilor.

China File, o publicaţie care se axează pe evenimentele din China, afirmă că folosirea sistemului de recunoaştere facială de către autorităţile locale „este tot mai răspândită în China, unde este utilizată în mod complementar cu sistemele convenţionale de urmărire video.”

Organizaţia Release avertizează că supravegherea intensă din China este legată cu sistemul de credit social, prin intermediul căruia autorităţile pedepsesc pe cei pe care îi consideră contravenienţi prin faptul că le reduc sumele datorate pentru ajutoare sociale sau pensii.”

„Autorităţile chineze s-au folosit de criza Covid pentru a intensifica represiunea împotriva bisericii,” a spus directorul Release Paul Robinson.

„Partenerii noştri ne-au spus că persecuţia este acum la fel de severă precum era pe vremea Revoluţiei Culturale a lui Mao. Având în vedere represiunea continuă asupra Hong Kong-ului şi asupra populaţiei Uyghur, o persecuţie în creştere asupra Bisericii în perioada Anului Nou Chinezesc pare inevitabilă.”

„Nu am fost doar martorii încercărilor continue de a eradica mişcarea bisericilor de casă, considerate oricum ilegale, însă asistăm din ce în ce mai mult la eforturile în creştere ale autorităţilor de a închide şi demola bisericile legale.”

În ţările democratice, închinarea bisericii s-a mutat online pe perioada pandemiei, însă în China întâlnirile online ale creştinilor au fost interzise, iar agenţii de securitate cibernetică monitorizează Internetul pentru a opri activitatea religioasă ilegală.

China şi-a consolidat puterea şi asupra provinciei Hong Kong prin adoptarea unei noi legi a securităţii naţionale care a avut ca efect arestarea şi detenţia demonstranţilor pro-democrație.

Represiunea în Hong Kong a fost atât de severă încât în unele zone din provincie libertatea de expresie şi cea de asociere este de fapt într-o condiţie mai rea decât cea din China continentală.

„Se practică pe larg detenţia arbitrară, supravegherea masivă şi o represiune uriaşă asupra unor legislatori aleşi în mod legal.”

„O biserică şi-a văzut conturile bancare blocate doar pentru simplul motiv că au luat în considerare decizia de a ajuta victimele persecuţiei politice.”

„Oamenii din toată lumea ar trebui să ia atitudine: nu mai există domnia legii, nu mai există independență, nicio libertate a presei, nici libertate de exprimare sau asociere în Hong Kong. Toate acestea au dispărut.”

„Facem un nou apel la autorităţile chineze să redea cetăţenilor cea mai de bază libertate dintre toate: libertatea de închinare.”

Sursa: Christian Today

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Externe

Marea Britanie | În cel puțin un spital alăptarea „la sân” redenumită în alăptarea „la piept” în încercarea de a mulțumi comunitatea LGBTQ+

În mod normal, alăptarea este considerată a fi un atribut unic feminin, la fel ca laptele matern, însă bărbații transgender și aliații lor din comunitatea LGBTQ+ vor să schimbe toate acestea în încercarea de a nega și a banaliza această realitate. În cel puțin un spital din Marea Britanie moașele sunt instruite să folosească termenul de „alăptare la piept” în loc de „alăptarea la sân”, pentru a fi mai prietenoase cu persoanele transgender. Potrivit UK Sun, se așteaptă ca personalul […]

todayFebruary 13, 2021


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%