Copii

Urzeala tronurilorUrzeala tronurilor

todayMarch 11, 2021 2

Background
share close

„A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniţi și dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu și altul, vameș. Fariseul sta în picioare și a început să se roage în sine astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.» Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!» Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit și oricine se smerește va fi înălţat.“ (Luca 18:9-14)

George R. R. Martin a dat cu siguranţă lovitura în ziua când a început să scrie seria de romane A Song of Ice and Fire. Volumele au fost traduse în peste 20 de limbi şi vândute în milioane de exemplare, dar adevăratul succes a venit odată cu ecranizarea lor. Serialul Urzeala tronurilor, produs de HBO, a făcut din această categorie de romane fantasy un fenomen global. În opinia profesorului de filosofie Eric J. Silverman, succesul seriei se datorează explorării unei întrebări filosofice importante: Este virtutea o cale sigură spre fericire sau găsirea fericirii presupune renunţarea la valorile morale tradiţionale?

Ce ar face Machiavelli?

Lumea imaginară a lui G.R.R. Martin este complexă, feroce, lipsită de echilibru moral, populată de personaje corupte şi imprevizibile. Cei mai mulţi dintre eroii lui nu sunt modele de virtute pentru că, după cum aprecia Silverman, autorul american a evitat clişeele despre fericire, creând personaje care seamănă atât de bine cu noi. Contrar şablonului de basm, eroul virtuos – lordul Stark – nu răzbate prin orice dificultate, trăind fericit până la adânci bătrâneţi. Dimpotrivă, îşi pierde capul, literal, destul de repede. În schimb, cei care rezistă în bătălia pentru putere sunt lipsiţi de scrupule. Lordul Baelish, unul dintre personajele machiavelice ale cărţii, îi spune la un moment dat lui Stark: „Îţi porţi onoarea ca pe o armură. Crezi că aceasta te protejează, dar tot ce face ea este să te îngreuneze și să te încetinească.“

Într-o lume coruptă, eroul virtuos apare ca o ciudăţenie sortită eşecului.

„Eşti un bărbat onorabil şi cinstit“, îi spune lordul Varys aceluiaşi lord Stark. „Adeseori uit lucrul acesta. Am întâlnit prea puţini oameni ca tine de-a lungul vieţii.“

Jocul conspirativ al tronurilor aminteşte de titlul unei cărţi de Stanley Bing: What Would Machiavelli Do? (Ce ar face Machiavelli?). Ce ar face renumitul diplomat şi filosof florentin în unele dintre cele mai diverse şi mai provocatoare circumstanţe ale vieţii? Răspunsul lui Bing e scurt şi cuprinzător. Machiavelli ar face orice este necesar pentru a-şi atinge scopul. „Şi-ar concedia mama dacă ar fi necesar.“ De fapt, atât eroii lui Martin, cât şi tratatul politic Il Principe al lui Machiavelli conduc spre aceeaşi reţetă de obţinere a succesului în viaţă: datul din coate.

O lume materialistă

Prin anii ‘80, Madonna şi-a câştigat statutul de vedetă a muzicii pop cu hit-ul Material Girl. Refrenul cântecului – „Trăim într-o lume materialistă, / Şi eu sunt o fată materialistă, / Iar tu ştii că trăim într-o lume materialistă…“ – le vorbea tinerilor despre o fată pentru care viaţa trăită în lux era mai importantă decât relaţiile bazate pe sinceritate şi sentimente curate. Deceniile următoare nu au făcut decât să accentueze cultura materialistă. Sondajele arată periodic şi constant că oamenii visează să câştige la loterie, să aibă locuri de muncă mai bine plătite şi să se bucure de cât mai mult din ceea ce are viaţa de oferit. În cuvintele lui Tim Kasser, autorul cărţii The High Price of Materialism, astăzi, „fericirea poate fi găsită la mall, pe internet sau în catalog“. Starea de bine a individului depinde de portofel sau de card.

sunt-suficient-de-materialist-pentru-a-rezista-materialismului_exp

Citește și: Sunt suficient de materialist pentru a rezista materialismului?

Exemplul următor este relevant. Mai mult de o treime dintre copiii americani cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani ar prefera mai degrabă să-şi petreacă timpul la cumpărături decât să facă orice altceva. Este concluzia unui studiu citat de Encyclopedia of Children, Adolescents, and the Media.[1] În plus, mai bine de jumătate dintre ei sunt de părere că, „atunci când creşti mare, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât eşti mai fericit“. Şi, chiar dacă, după cum spunea C.S. Lewis, „egoismul nu a fost admirat niciodată“, acesta este prezent pretutindeni. Egoismul, individualismul şi consumerismul sunt noii dictatori ai lumii, nişte dictatori pe care nimeni nu pare să-i vrea „căzuţi de la putere“.

Nu te grăbi să dai cu pietre!

„Cred că voi fi mai fericită pentru că am renunţat la învăţământ. Voi câştiga mai mulţi bani. Voi avea mai mult timp liber. N-o să mă mai sacrific pentru copiii altora.“ Aceste cuvinte fac parte din mărturia amară a unei foste profesoare de liceu din statul american Georgia. După 7 ani de profesorat, de implicare cu tot sufletul în procesul de educare a generaţiilor tinere, Jordan Kohanim a renunţat şi a predat armele. Şi-a dat demisia şi s-a angajat într-un domeniu care îi asigură satisfacţii financiare. Motivul? S-a săturat de strâmbătatea unui sistem în care cei cu resurse financiare le asigurau copiilor lor „avantaje nedrepte“.

„Nu a fost o decizie pe care am luat-o cu inima uşoară şi nici nu m-am simţit victorioasă când am luat-o. Ca să fiu cinstită, niciodată nu m-am simţit atât de înfrântă.“[2]

Înfrângerea, da, acesta este sentimentul pe care îl încearcă mulţi oameni în faţa unei societăţi în care politicienii vorbesc despre construirea unei lumi bazate pe valori, dar se încaieră ca nişte hiene pentru influenţă, posturi şi bani, şi în care chiar liderii religioşi, care predică despre căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, se contrazic prin aceeaşi goană după poziţii ierarhice şi bani. Iar dacă pe hârtie, în manualele de etică sau în cărţile despre cum să trăieşti o viaţă fericită, materialismul şi egoismul pot fi puse cu uşurinţă la zid, în viaţa reală poveşti precum aceea a lui Jordan ne arată că, uneori, circumstanţele pot înfrânge individul. Sunt oameni buni care, în faţa tăvălugului de răutate şi corupţie, şi-au pierdut inocenţa, prinzându-se, la rândul lor, în jocul datului din coate.

Inelul lui Gyges

O veche legendă grecească vorbeşte despre un păstor pe nume Gyges care, după un cutremur de pământ, pătrunde într-o peşteră din adâncuri, găsind acolo un inel de aur cu puteri magice. Inelul îl făcea invizibil pe cel care îl purta. Gyges îşi dă repede seama de avantajele acestui fapt şi foloseşte inelul pentru împlinirea ambiţiilor sale. O seduce pe regina Lidiei şi, curmând viaţa regelui, pune mâna pe tron. La urma urmei, n-ar fi fost el doar un prostuţ dacă n-ar fi profitat de ocazie? De fapt, ce motiv ar avea oricare dintre noi să fie o persoană morală în absenţa unor consecinţe negative?

Ce este un oportunist, dacă nu un om care prinde prilejul potrivit şi-l foloseşte, cel care dă din coate, care stă ascuns în spatele draperiilor şi iese la momentul potrivit, care îşi ţese pânza de păianjen şi aşteaptă victima să pice în ea.

Îl regăsim pretutindeni, de la personajele lui Shakespeare la cele din filmele de animaţie Disney, de la locul de muncă la vecinul de bloc, uneori chiar în sânul propriei familii sau chiar în oglindă. Se luptă pentru bani, sau influenţă, sau ascensiune socială, sau faimă.

Pentru mulţi dintre oportunişti, înainte de a fi o cale sau o metodă, datul din coate este o atitudine, o stare de spirit. Şi cine l-ar putea învinovăţi pe oricare dintre ei când acesta este mersul lumii? Familia, prietenii, circumstanţele, viaţa în ansamblul ei i-au (ne-au) educat că fericirea, starea de bine şi reuşita în viaţă depind de bani şi de posesiuni. Care dintre noi, punând mâna pe inelul lui Gyges, ar găsi motive şi resurse sufleteşti să acţioneze altfel decât miticul păstor?

Doi oameni se închină

Faimoasa pildă a lui Isus despre fariseul şi vameşul care s-au dus la templu să se închine ne vorbeşte despre doi oportunişti. Vameşul profitase, ca toţi vameşii, de slujba lui pentru a se îmbogăţi pe spinarea sărmanilor. Fariseul, deşi trecea drept un bărbat spiritual în ochii vulgului, făcea parte dintr-un grup social catalogat de Isus drept „iubitor de bani“ şi ipocrit (Luca 16:14). În felul lui, fiecare dintre cei doi era doar un dătător din coate, nici unul mai bun decât celălalt.

Surpriza e dată de finalul poveştii. Personajul care părea cel mai corupt şi care nici măcar în ochii lumii nu mai trecea drept un om onorabil – ca fariseul – se vede pe sine înaintea lui Dumnezeu aşa cum este în realitate: un om de nimic, nefericit în ciuda averii agonisite prin furt. Conştientizarea acestei realităţi îi cutremură fiinţa şi îl provoacă la schimbare. Vameşul-oportunist se întoarce acasă „socotit neprihănit“. Ei, şi ce-i cu asta? Oare neprihănirea ţine de foame?

Mr. Hollywood îşi dă demisia

Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis: „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi, ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine, şi cel ce te-a poftit şi pe tine, şi pe el să vină să-ţi zică: «Dă locul tău omului acestuia.» Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă. Ci, când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă, pentru ca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: «Prietene, mută-te mai sus.» Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi cine se smereşte va fi înălţat.“ (Luca 14:7-11)

S-ar putea crede că mai degrabă ar trece o cămilă prin urechea unui ac decât să renunţe vreun om la poziţie, bani şi influenţă pentru o neprihănire care ţine de „veacul care va să vie“. Dar lumea e plină de surprize…

Scott Neeson[3] avea un salariu de peste un milion de dolari, un iaht, maşini ultimul răcnet şi o vilă de lux în Beverly Hills. Pornise de jos, dar, dând din coate şi profitând de orice oportunitate, reuşise să-şi construiască un nume şi un viitor în lumea strălucitoare a filmului, ajungând să lucreze pentru faimoasele studiouri 20th Century Fox. Mai apoi devenise vicepreşedinte la Sony Pictures. Printre cei cu care lucrase de-a lungul timpului se număraseră staruri de primă mână, Tom Cruise, Mel Gibson, Harrison Ford, iar viaţa lui părea să fie de invidiat. Apoi, într-o zi, Scott şi-a luat o vacanţă.

„O să fac un tur al Asiei, să mă relaxez“, şi-a spus cel pe care media îl poreclise „Mr. Hollywood“. Ajuns în Cambodgia, Scott a fost izbit de sărăcia locului. Vederea copiilor care trăiau în jurul gropilor de gunoi, ca şobolanii, i-a atins o coardă pe care nu ştia că o are. „Eu am atât de mult, iar ei, atât de puţin“, şi-a zis el. Şi s-a hotărât să-i ajute pe câţiva dintre ei. Dar pe care să-l aleagă şi pe care să-l lase? Întors în ţară, fără să-şi fi terminat turul Asiei, Scott a iniţiat un proiect de creare a unui adăpost pentru copiii săraci din Cambodgia. Un an mai târziu, şi-a dat demisia, a spus adio Hollywoodului şi şi-a investit banii într-o fundaţie a cărei misiune este să se ocupe de hrana, îmbrăcămintea, adăpostul şi educaţia copiilor cambodgieni. Până în 2012, peste 1200 de copii beneficiaseră de ajutorul lui. Astăzi, Scott mărturiseşte că nu duce dorul „cetăţii filmului“. Uneori revine acolo doar pentru a strânge bani de la donatorii binevoitori, apoi se întoarce la activităţile lui de binefacere. Vremea când făcea parte dintre cei ce se înghesuie după locurile dintâi îi pare atât de departe.

Convertirea „Canibalului din Milwaukee“

Jeffrey Dahmer este, probabil, unul dintre cei mai atroce criminali în serie din istoria Statelor Unite. Când, în 1991, a fost arestat pentru crime, pedofilie, necrofilie și canibalism, publicul larg a avut reticenţe în a crede că acuzaţiile aduse lui Dahmer erau adevărate. Și, cu toate acestea, era adevărate. În perioada anilor 1978-1991, Dahmer a ucis 17 bărbaţi și băieţi, în unele dintre aceste cazuri mergând până la dezmembrarea trupurilor celor uciși și la a consuma din carnea lor.

În închisoare, Dahmer a cerut să i se dea o Biblie. A citit-o și, pe măsură ce gândurile inspirate ale Scripturii i-au inundat mintea, Dahmer a devenit un alt om. S-a convertit. Un rol important în convertirea sa l-a avut pastorul Roy Ratcliff, care l-a vizitat cu regularitate și i-a vorbit despre Christos. Dahmer a luat, în cele din urmă, decizia de a primi botezul, mărturisindu-și regretul pentru crimele înfăptuite. Publicul nu a reacţionat prea bine la vestea pocăinţei și a convertirii „Canibalului din Milwaukee“. Unii au fost reticenţi. „O fiară“ ca Dahmer nu putea să se pocăiască sincer.

Alţii s-au înfuriat de-a dreptul, susţinând că Dahmer nu are dreptul să se pocăiască şi să ceară mântuirea. Ba, unul dintre membrii bisericii păstorite de Ratcliff a declarat răspicat: „Dacă Jeffrey Dahmer va fi în ceruri, în cazul ăsta eu nu vreau să fiu acolo!“.[4]

În cartea Dark Journey, Deep Grace, în care a prezentat povestea cutremurătoare a lui Jeffrey, precum și convertirea acestuia, pastorul Ratcliff scrie: „Cum poate oare un creștin să susţină așa ceva? Pur și simplu nu înţeleg. Se datorează oare unei înţelegeri greșite cu privire la iertarea păcatului? Iertarea le este rezervată cumva doar celor care nu sunt chiar atât de răi? Oare faptul că un păcătos s-a întors la Dumnezeu nu este un motiv de bucurie?“[5]

ce-facem-cu-vinovatia-2_exp

Citește și: Ce facem cu vinovăţia?

Dahmer a murit în închisoare ca urmare a loviturilor mortale primite din partea unui alt deţinut. Când, în data de 2 decembrie 1994, Ratcliff a condus serviciul de înmormântare, a spus: „Jeff mi-a mărturisit că se căieşte amarnic pentru crimele sale. Şi-ar fi dorit să poată face ceva pentru familiile victimelor sale pentru a îndrepta răul comis, dar nu se mai putea. S-a întors spre Dumnezeu pentru că nu era nimeni altcineva spre care să se îndrepte şi a dovedit un mare curaj îndrăznind să pună întrebarea «Este cerul și pentru mine?». Cred că mulţi au fost nemulţumiţi pentru că a îndrăznit să întrebe asta. Jeffrey a îndrăznit însă s-o facă și a îndrăznit să creadă și răspunsul.“[6]

Aici este minunea harului lui Dumnezeu. Un om care primise 15 sentinţe de condamnare la închisoare pe viaţă poate să fie socotit neprihănit şi să fie invitat pe unul dintre locurile din faţă, chiar dacă, după standardele şi legile omeneşti, un astfel de om n-ar mai avea niciun drept.

Și-au pierdut cumva minţile?

De fapt, ce concluzie s-ar putea trage din pilda vameşului şi a fariseului şi din pilda celor poftiţi la masă? Dacă un om regretă răul făcut şi se hotărăşte să trăiască o viaţă nouă, prin harul lui Dumnezeu, omul acela o ia înaintea multora care, la fel ca fariseul, sunt de părere că lor li se cuvin locurile din faţă, dar care, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu le merită.

Toată lumea şi-l aminteşte pe „canibalul“ de pe cruce, cel care L-a rugat pe Iisus să Îşi aducă aminte de el în Paradis. Nici acela, după criteriile de judecată ale oamenilor, n-ar fi avut dreptul să ceară ceva. Şi, cu toate acestea, Iisus i-a acceptat căinţa şi i-a promis veşnicia. În acelaşi timp, în jurul crucii se înghesuiau mulţi cărturari, preoţi şi farisei care n-ar fi dat doi lei pe tâlhar (sau pe Iisus). Oare vor fi şi ei în Paradis?

Există în cartea Apocalipsei un verset interesant: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata“ (20:4).

Să îl judece vameşul pe fariseu? Să îl judece Jeffrey Dahmer pe vreunul dintre membrii bisericii pastorului Ratcliff? Conform versetului citat, acest lucru este posibil (și uimitor!).

De datul din coate nu depind doar bunăstarea temporară sau succesele efemere ale vieţii, ci și destinul etern al fiecărui om. S-ar putea ca neprihănirea să nu ţină de foame în viaţa aceasta, dar, cu siguranţă, ea este cheia pentru viaţa viitoare. Și nu se merită să ratezi Paradisul doar pentru că acolo va fi și tâlharul de pe cruce.

„Juliet B. Schor, „Consumerism“, Encyclopedia of Children, Adolescents, and the Media, editată de Jeffrey Jensen Arnett, Sage Publications, 2007, p. 216-217”.

„Carlos Greer, Alicia Dennis, «Scott Neeson Left Hollywood to Save Kids in Cambodia’s Slums», www. people.com, 7 februarie 2013.”

„Belinda Elliott, «Saving a Serial Killer», http://cbn. com”.

„Roy Ratcliff, Lindy Adams, Dark Journey, Deep Grace: Jeffrey Dahmer’s Journey of Faith, Leafwood Publishers, 2006.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Florin Bică

Rate it

Previous post

Externe

Văduvele creştine din Pakistan se confruntă cu înfometarea şi persecuţia

Sute de femei văduve creştine din Pakistan şi copiii acestora depind de pachete de mâncare ce le sunt distribuite lunar, într-o societate unde domină sărăcia, persecuţia iar pandemia de Covid-19 face ravagii. Fondul Barnabas este implicat în ajutoarea a 400 de astfel de femei creştine văduve, care primesc pachete de mâncare şi nu mai trebuie să meargă astfel seara la culcare flămânde. Printre aceste femei sunt şi cele care şi-au […]

todayMarch 11, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%