
Sute de femei văduve creştine din Pakistan şi copiii acestora depind de pachete de mâncare ce le sunt distribuite lunar, într-o societate unde domină sărăcia, persecuţia iar pandemia de Covid-19 face ravagii.
Fondul Barnabas este implicat în ajutoarea a 400 de astfel de femei creştine văduve, care primesc pachete de mâncare şi nu mai trebuie să meargă astfel seara la culcare flămânde.
Printre aceste femei sunt şi cele care şi-au pierdut soţii în atacuri teroriste. „Soţul lui Riffat a fost ucis când un atacator sinucigaş şi-a detonat bomba într-o biserică din Youhanadab, într-o duminică dimineaţa în martie 2015.”
„Copiilor ei Joshua (12 ani) şi Almitiya (8 ani) le este în continuare dor de tatăl lor. Sentimentul este cu atât mai dureros când văd cum alţi copii sunt cu tatăl lor,” explică Fondul Barnabas.
„Lipsită de mijloacele de trai pe care le asigura soţul, Riffat se zbate pentru a-şi hrăni familia. Magazinul din apropriere refuză să-i dea produse alimentare pe credit pentru că ştiu situaţia ei financiară. Însă pachetele cu hrană pe care Riffat le primeşte o fac să se simtă ca văduvă din 1 Împăraţi 17:16 a cărei „faină din oală n-a scăzut, şi untdelemenul din ulcior nu s-a împuţinat.”
Mulţi creştini vulnerabili nu au suficientă hrană şi rămân flămânzi, inclusiv cei care sunt forţaţi să lucreze în cuptoarele de cărămidă pentru a plăti datorii generaţionale,” conform Worthy News. „Inima mea este sfâşiată când îi văd pe copiii mei cum trebuie să lucreze lângă mine,” spune Samina, o femeie văduvă creştină care lucrează într-un astfel de cuptor de cărămidă.
„Familia ei s-a confruntat cu probleme mari de sănătate, iar soţul ei a murit din cauza unui atac de cord. Una din fiicele ei a murit de asemenea. Un alt fiu face crize iar lui Samina îi este foarte greu când acest lucru se întâmplă pentru că nu poate să-l ajute cu nimic,” explică Fondul Barnabas. Chiar şi atunci când este bolnavă, Samina tot trebuie să lucreze pentru a-şi ajuta familia, altfel ar putea fi evacuaţi repede din mica cameră unde trăiesc în apropiere de cuptorul cu cărămizi.
„Pachetul lunar cu hrană este o mare binecuvântare pentru noi,” a adăugat Samina. Conform Fondului Barnabas nevoile sunt însă foarte mari şi au făcut apel la donaţii pentru a ajuta aceste femei văduve care au mare nevoie de sprijin.
Pakistanul înregistrează atacuri în creştere împotriva creştinilor. Mulţi credincioşi au fost arestaţi şi chiar ucişi în urma unor acuzaţii controversate privind blasfemia. Pandemia de coronavirus şi măsurile de carantină au adăugat presiuni în plus pentru minoritatea creştină din Pakistan, care măsoară aproximativ 3,6% din populaţia totală a ţării de aproximativ 240 de milioane de locuitori.
Sursa: BosNewsLife
Post comments (0)