Viața în sistemul penitenciar nord-coreean

Violurile, tortura, execuţiile extrajudiciare, înfometarea sunt practici obișnuite în sistemul penitenciar nord-coreean, dezumanizând deţinuţii până în punctul în care aceștia consideră că merită acest tratament, potrivit unui raport publicat de un organism de monitorizare a drepturilor omului.

Coreea de Nord a negat întotdeauna acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului, dar mărturiile celor care au reușit să evadeze din ţară în ultimii ani sunt cu adevărat cutremurătoare. În timp ce viaţa cetăţenilor obișnuiţi pare sinistră (și chiar este), cei care ajung în spatele gratiilor trăiesc un adevărat iad.

„Mă simţeam ca un animal, nicidecum ca un om”, povestește Lee Young-joo, care a fost arestată pentru trecerea ilegală a frontierei cu China în 2007. În celula ei, Lee Young-joo era obligată să stea nemișcată, cu picioarele încrucișate și mâinile pe genunchi, chiar și 12 ore pe zi. Orice încercare de a comunica cu o colegă de detenţie era aspru pedepsită, nu primea suficientă apă și raţia de mâncare se limita la o cantitate mică de porumb măcinat. Condamnată la 3 ani și jumătate de detenţie, femeia a învăţat repede că există o singură cale de a-și crește șansele de a ieși vie din închisoare: „Când intri aici, renunţi să mai fii om pentru a supravieţui”.

Young-joo este una dintre persoanele care au fost intervievate în cadrul unei investigaţii desfășurate de ONG-ul Korea Future cu privire la încălcările drepturilor omului în sistemul penitenciar din Coreea de Nord.

Raportul efectuat de ONG-ul Korea Future reușește să redea cea mai fidelă imagine de până acum a vieţii din interiorul sistemului penitenciar al Coreei de Nord.

Publicat săptămâna trecută, raportul reușește să redea cea mai fidelă imagine de până acum a vieţii din interiorul sistemului penitenciar al Coreei de Nord, care rămâne unul dintre cele mai represive state din lume. Investigatorii organizaţiei au adunat date pentru raport nu doar din interviuri cu 269 de supravieţuitori, martori şi autori ai unor abuzuri care au reușit să fugă din ţară, dar și din documente oficiale, imagini din satelit, analize arhitecturale şi modelări digitale ale unităţilor penitenciare (cartografiind 206 de unităţi de detenţie din fiecare provincie a ţării).

Investigaţia dovedește că există în continuare „încălcări sistematice şi răspândite ale drepturilor omului” în cadrul sistemelor penitenciare ale ţării nord-coreene, la un deceniu după ce ONU a înfiinţat o comisie de anchetă, a declarat Kim Jiwon, investigator al organizaţiei Korea Future. Autorii raportului susţin că abuzurile sunt comise atât de personalul închisorii, cât și de oficiali de rang înalt și solicită investigaţii și urmărirea penală a abuzatorilor.

Mai multe tipuri de lagăre și o singură raţiune a existenţei lor

Încă din 2014, un raport ONU a arătat că Phenianul folosește lagărele destinate deţinuţilor politici, cunoscute sub numele de „kwalliso” pentru a reprima orice fel de dizidenţă și că sute de mii de deţinuţi politici au murit în aceste lagăre în ultimele decenii, din cauza unor atrocităţi greu de descris.

Tratamente similare sunt sistematic aplicate și în închisorile obișnuite (numite „kyohwaso”), dar și în centrele de arest și birourile de anchetă, afirmă reprezentanţii organizaţiei Korea Future, care susţin că deţinuţii politici sunt plasaţi și în închisorile obișnuite, unde abuzurile le pot egala sau chiar depăși pe cele din lagărele „kwalliso”.

Sistemul penal nord-coreean nu urmărește prevenirea recidivei sau menţinerea siguranţei publice, unicul său scop fiind izolarea „persoanelor din societate al căror comportament este în conflict cu susţinerea autorităţii Liderului Suprem, Kim Jong Un.”

Tratamentele inumane, frecvente în sistemul penitenciar nord-coreean

Korea Future a documentat peste 1.000 de cazuri de tortură și de tratamente inumane sau degradante, sute de cazuri de viol și alte forme de violenţă. Dincolo de statistici, raportul prezintă și cazuri ale persoanelor arestate pentru infracţiunea de a fi încercat sau reușit să treacă graniţa.

O femeie în vârstă de 30 de ani a reușit să fugă în China, dar a fost arestată (în timp ce era însărcinată în două luni) și trimisă în Coreea de Nord, unde a fost acuzată pentru trecerea ilegală a frontierei și supusă torturii în timpul procesului. I-a fost provocat avortul atunci când fătul avea 7 sau 8 luni, medicul ginecolog injectându-i o substanţă pentru inducerea travaliului prematur. Ulterior, deși placenta nu fusese evacuată, femeia nu a primit niciun fel de asistenţă medicală, așa că gardienii care asistaseră la întreaga procedură au fost lăsaţi să „acorde ajutor” pacientei.

Deţinutul a scăzut în greutate de la 60 de kilograme la 37 de kilograme într-o singură lună, după ce a a fost hrănit cu doar 80 de grame de porumb pe zi.

A doua zi, deţinuta a fost trimisă la un centru de detenţie, iar ziua următoare a fost transferată într-una din taberele de reeducare, unde a fost supusă imediat muncii forţate timp de peste 10 ore pe zi.

Un bărbat de 40 de ani, care a ajutat mai mulţi nord-coreeni să părăsească ţara, a fost supus torturat prin înfometare în timpul detenţiei în lagărul din Kaechon. Deţinutul a fost hrănit cu doar 80 de grame de porumb pe zi, timp de o lună, perioadă în care a fost obligat să muncească (primind o raţie de 120 de grame de porumb doar în zilele în care își îndeplinea norma de muncă). Bărbatul a scăzut în greutate de la 60 de kilograme la 37 de kilograme într-o singură lună, fiind forţat să își suplimenteze dieta cu insecte și rozătoare. În cei 8 ani de detenţie, bărbatul estimează că 980 din cei 3.000 de deţinuţi din lagărul de reeducare de la Kaechon au murit din cauza înfometării și malnutriţiei.

Citește și: Lumina care este întuneric. Amintirile unui tânăr nord-coreean din lagărul natal

Poveștile supravieţuitorilor sunt foarte greu de ascultat, afirmă Kim Jiwon, de la Korea Future, care subliniază efectul frapant al tratamentului suportat de deţinuţi: aceștia ajung să fie dezumanizaţi până în punctul în care mulţi „pur și simplu nu aveau conceptul de tortură”. Pentru că li s-a repetat într-una că au făcut lucruri rele, mintea lor a acceptat ideea că merită pedepsiţi pentru că sunt oameni răi.

Mulţi dintre cei care reușesc să părăsească închisoarea nu realizează că tratamentul la care au fost supuși a fost abuziv, crud sau inuman, pentru că nu au nicio idee despre drepturile omului și cred că așa funcţionează sistemul: dacă ai greșit, meriţi pedeapsa care ţi se aplică, afirmă James Heenan, reprezentant al Biroului ONU pentru Drepturile Omului din Seul.

Violenţa sexuală împotriva femeilor, parte din „normalitatea” din închisoare și din afara ei

Clinchetul cheii răsucite în broască de mâna gardianului era cel mai înfiorător sunet auzit vreodată, povestește Yoon Mi Hwa, fostă deţinută într-unul din centrele de reeducare în 2009, pentru încercarea de a fugi din ţară. În fiecare noapte, ușa se deschidea, iar gardianul alegea o deţinută pe care o oblige să plece cu el pentru a fi violată.

Femeile nord-coreene sunt supuse violenţei sexuale în mod constant de oficiali guvernamentali, gardieni din închisori, anchetatori, poliţiști, procurori, soldaţi, potrivit unui raport publicat în 2018 de organizaţia Human Rights Watch. Raportul documentează multe acte de violenţă sexuală, arătând că aceasta este deja parte obișnuită a vieţii de zi cu zi. Și nu doar în sistemul penitenciar.

Femeile nord-coreene sunt supuse violenţei sexuale în mod constant de oficiali guvernamentali, gardieni din închisori, anchetatori, poliţiști, procurori, soldaţi.

Oh Jung Hee a vândut haine la tarabă până în 2014, când a părăsit ţara și povestește că era un lucru destul de obișnuit ca paznicii pieţii să ceară mită, uneori sub forma favorurilor sexual, și că adesea femeile erau violate. Femeia a povestit celor de la Human Rights Watch că a fost de multe ori victimă și că o femeie nu poate evita abuzul decît dacă e protejată de un bărbat cu influenţă și resurse financiare (de obicei, tatăl sau soţul ei). În mod obișnuit, ele sunt considerate jucării sexuale,  iar Oh Jung Hee mărturisește că nu a îndrăznit vreodată să se gândească măcar să raporteze aceste abuzuri.

Alte femei nord-coreene au declarat că poliţia nu consideră violenţa sexuală o infracţiune gravă și că e greu chiar și de conceput faptul de a raporta un abuz sexual poliţiei. Pot exista repercusiuni nedorite, motiv pentru care membrii familiei avertizează victimele să nu raporteze autorităţilor violurile sau hărţuirea sexuală. Potrivit martorilor intervievaţi de organizaţia umanitară, guvernul nu oferă niciun serviciu de sprijin psiho-social pentru victimele violenţei sexuale (și, oricum, există un stigmat puternic legat de apelarea la serviciile psihologului sau psihiatrului în general). De asemenea, foste cadre medicale care au reușit să părăsească Coreea de Nord spun că nu există vreun protocol de tratament medical și de examinare a victimelor violenţei sexuale.

Victimele nu vorbesc pentru că nu e nimeni care să le asculte și să le sprijine – iar violenţa sexuală a ajuns atât de comună pentru că bărbaţii nu consideră greșit ceea ce fac, iar femeile se văd obligate să accepte acest tratament. E o „normalitate” care lasă însă urme adânci, pentru că, așa cum spune Oh Jung Hee (cuvintele ei regăsindu-se în titlul raportului efetcuat de cei de la Human Rights Watch), „uneori, din senin, plângi noaptea și nu știi de ce”.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.