Top

„Viaţa pe care o trăiesc acum”

todayMarch 23, 2023

Background
share close

Viaţa creștină nu începe cu nașterea, ci cu moartea. Până când eul nu este răstignit, nu poate exista niciun început.

Ce este viaţa? Întrebarea este la fel de veche ca omenirea. Din Eden și până acum, această întrebare s-a tocit prin repetare. S-ar putea spune că istoria este lupta continuă a oamenilor de a descifra această problemă. Dacă suntem lăsaţi la cheremul imaginaţiei și raţionamentelor noastre, ajungem fără speranţă, disperaţi, singuri, obosiţi, copleșiţi. La finalul celor mai bune raţionamente ale noastre, viaţa rămâne un mister.

Și atunci, către ce să ne îndreptăm pentru a obţine un răspuns?  Spre filosofie, care vede viaţa în termenii polarităţii și paradoxului? Spre politică, unde viaţa este un joc de putere, în care oamenii sunt manipulaţi în numele binelui comun? Către economie, unde viaţa este o curbă în arta managementului uman sau a gestionării greșite a resurselor? Spre educaţie, care tratează viaţa ca pe o problemă de adaptare și de creștere? Spre misticismul răsăritean, pentru care viaţa nu este nici început, nici sfârșit, nici aici, nici acolo, ci un proces continuu și care nu se termina niciodată? Ori înspre nihilism, care strigă, precum Macbeth, personajul lui Shakespeare: „Viaţa (…) nu înseamnă nimic”?

Un răspuns oferit la Cruce

Niciunul din aceste răspunsuri nu poate satisface dorinţele adânci ale inimii noastre. Sensul vieţii nu poate fi găsit vreodată în viaţa în sine. Trebuie să existe ceva în exteriorul nostru, dincolo de frontierele căutării și cercetării umane, care să ne dezvăluie nu doar ce este viaţa, dar și ce nu este în regulă cu ea și cum ar putea reflecta planul originar al lui Dumnezeu.

Crucea nu a fost doar o tragedie. Nu a fost un incident nefericit, apărut în viaţa unui om bun, și nici măcar un martiraj.

De fapt, există un eveniment în istorie, care ne poartă dincolo de accidentele și realizările vieţii, pentru a ne dezvălui scopul și sensul vieţii, din perspectivă divină. Este vorba de momentul în care a fost câștigată bătălia cosmică dintre bine și rău, fiind asigurat triumful suprem al lui Dumnezeu, înfrângerea vrăjmașului, victoria asupra păcatului și garanţia că vom fi din nou întregi, deși păcatul a ciobit vasul de lut al vieţii noastre. Acesta este evenimentul care a avut loc la cruce, despre care apostolul Pavel scria cu îndrăzneală: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări” (2 Corinteni 5:19).

Crucea nu a fost doar o tragedie. Nu a fost un incident nefericit, apărut în viaţa unui om bun, și nici măcar un martiraj. Crucea a fost revelaţia iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, modul Lui de a ne dezvălui că viaţa are sens în mijlocul haosului, că își păstrează scopul în faţa distrugerii și disperării. Pe măsură ce contemplăm Crucea, realizăm cine suntem, dar și ce putem deveni prin puterea ei.

Crucea în faţa căreia ne descoperim valoarea și nevrednicia

Atunci când Isus S-a rugat pe cruce – „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34) –, El a exprimat un adevăr care nu poate fi tăgăduit. Prima problemă a omului, dar și cea mai importantă, este aceea că nu se cunoaște pe sine. În ignoranţa noastră legată de ceea ce trebuie să fie viaţa umană, îi manipulăm pe ceilalţi și ne folosim de ei, ignorăm suveranitatea lui Dumnezeu, confundăm iubirea cu pofta, sinele nostru cu Dumnezeu, mijlocul cu scopul. Trăim într-o lume a noastră, cu fundaţie de fum, învăluită în neîncredere.

Și Crucea ne strigă: „Ajunge!”. Iisus a îndurat rușinea pentru noi. El a crezut că merităm să coboare în jgheaburile istoriei și să ne ridice la lumina iubirii lui Dumnezeu. Doar în umbra Crucii ne descoperim valoarea și demnitatea. Iisus ar fi mers pe acest drum pentru a salva chiar și un singur om – iar acela aș fi putut eu. Crucea are un mesaj pentru fiecare individ în parte: Dumnezeu m-a iubit atât de mult pe mine, încât mi L-a dat pe Fiul Său, ca să nu pier, ci să primesc viaţa veșnică (potrivit textului din Ioan 3:16). Datorită Crucii, știu că sunt valoros, și nimeni nu îmi poate valoarea cu care Creatorul m-a investit.

Între valoarea pe care o am și nevrednicia mea stă harul uimitor al Crucii, amintindu-mi că am fost creat după chipul lui Dumnezeu și, în același timp, că sunt un păcătos.

Dar aceasta nu e decât o faţă a monedei. La Cruce învăţ și cât sunt de nevrednic de un asemenea sacrificiu. Între valoarea pe care o am și nevrednicia mea stă harul uimitor al Crucii, amintindu-mi că am fost creat după chipul lui Dumnezeu și, în același timp, că sunt un păcătos. Am ales să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, iar păcatul a deformat chipul lui Dumnezeu din mine. Mi-a distrus pur și simplu viaţa: fac ceea ce nu aș vrea să fac și nu am puterea de a face ceea ce aș vrea să fac. Așa că strig, împreună cu apostolul Pavel: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Există o singură cale de scăpare: „Prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 7:25). Crucea mă asigură că, oricare ar fi starea mea, nu sunt lipsit de speranţă. Poate că povara păcatului m-a copleșit. Aș putea fi slab, ezitant, lipsit de speranţă, împovărat de vinovăţie, neputincios în faţa problemelor vieţii.

Doar că, la Cruce, balamaua destinului (ca să împrumut expresia lui Churchill) s-a întors, pentru a transforma viaţa umană, conferindu-i o calitate mai bună, o dimensiune mai profundă, o nouă valoare. Suntem o creaţie nouă în Iisus Hristos.

Cum are loc înnoirea?

Cum pot eu – un păcătos fără speranţă, condamnat la moarte – să sper că voi deveni o făptură nouă? Înnoirea este posibilă printr-un mijloc glorios: „sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Iisus nu a fost un Abraham Lincoln, murind pentru visul de a păstra naţiunea unită și de a aboli sclavia; El nu a fost un Gandhi, care a murit după o viaţă de luptă pentru apărarea drepturilor compatrioţilor săi. Iisus a murit ca să ne răscumpere din păcat, sângele Său fiind vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28).

Moartea lui Iisus a fost crucială în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Fără ea, nu există nicio speranţă pentru păcătos.

Moartea lui Iisus a fost crucială în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Fără ea, nu există nicio speranţă pentru păcătos. După cum afirmă Pavel: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi (…) Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:6, 8). Această moarte „o dată pentru totdeauna”[1] – sacrificială și substitutivă – asigură înlăturarea păcatului și răscumpărarea oamenilor.

Sângele lui Iisus este așadar sămânţa unei vieţi noi, care începe să crească în păcătosul salvat. Există însă câteva aspecte importante ale înnoirii și creșterii, care merită dezvoltate.

În primul rând, împăcarea sau reconcilierea. Crucea a fost instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a realiza împăcarea omului Cu Sine. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19), scrie apostolul Pavel. Datorită jertfei de pe Cruce, pot sta înaintea lui Dumnezeu fără păcat, fără să-mi fie teamă de El, pentru că problema care ne înstrăina a fost rezolvată. Iisus a deschis o nouă cale prin care putem ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a avea o continuă părtășie cu El.

Reconcilierea cu Dumnezeu deschide cea de-a doua fază a procesului: împăcarea cu semenii noștri. Una dintre imaginile cele mai frumoase de la Cruce este aceea că oameni foarte diferiţi s-au înghesuit în jurul ei. Nu toţi erau sfinţi și nici măcar nu Îl admirau pe Iisus. Erau acolo egipteni mândri de perspicacitatea lor în afaceri; romani care se lăudau cu civilizaţia și cultura lor; greci care excelau în cunoștinţă; evrei care se prevalau de poziţia lor privilegiată de popor ales; sclavi care tânjeau după libertate; oameni liberi care își petreceau tot timpul liber într-un șir de petreceri.

Crucea îi invită pe toţi să o ia de la început – să guste bucuria vieţii, să împărtășească experienţa harului și să vestească lumii lărgirea familiei lui Dumnezeu.

Acolo erau adunaţi laolaltă bărbaţi, femei și copii, dar Crucea nu a făcut nicio distincţie între ei. I-a judecat pe toţi ca păcătoși; le-a oferit tuturor calea divină a reconcilierii. Crucea a făcut posibilă o nouă comuniune – estul se contopește cu vestul, nordul coboară spre sud, omul alb strânge mâna celui de culoare, bogatul sare în ajutorul celui sărac. Crucea îi invită pe toţi să o ia de la început – să guste bucuria vieţii, să împărtășească experienţa harului și să vestească lumii lărgirea familiei lui Dumnezeu. Acest lucru îl propovăduiește și apostolul Pavel: „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea (…)şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:14-16).

Putem pretinde că suntem creștini dedicaţi Crucii și totuși să negăm realitatea de la baza Evangheliei: accea că suntem una în Iisus Hristos. Fanatismul de orice fel – rasial, economic, cultural, de culoare, trib, etnie, naţionalitate, castă, sex etc. –  este inacceptabil pentru cel care susţine că a înţeles puterea Crucii.

Un al doilea aspect al înnoirii și creșterii creștine este moartea faţă de sine. Nu putem citi Noul Testament fără să ne confruntăm cu acest aspect fundamental al vieţii creștinului. În epistola către Galateni citim: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).  Ideea este reluată și în epistola către Romani: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului (…) El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:6-11).

Viaţa creștină nu începe cu nașterea, ci cu moartea. Până când eul nostru nu moare, până când sinele nu este răstignit (operaţie radicală, deliberată), nu există niciun început: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”   (2 Corinteni 5:17).

Până când eul nostru nu moare, până când sinele nu este răstignit (operaţie radicală, deliberată), nu există niciun început.

Se întâmplă ceva extraordinar cu persoana care Îi acordă lui Iisus permisiunea de a-i controla viaţa. Simon cel ezitant devine Petru cel curajos; Saul persecutorul devine Pavel martirul; Toma necredinciosul devine misionar dincolo de graniţele ţării sale. Lașitatea face loc curajului. Necredinţamoare și credinţa prinde viaţă. Gelozia este înghiţită de iubire. Interesul personal dispare în grija frăţească. Păcatul nu își mai găsește loc în inimă. Eul rămâne răstignit.

Așadar, chemarea la o viaţă creștină este o chemare la Cruce – este nevoie să respingem permanent dorinţa de a fi proprii noștri salvatori și să ne alipim de Omul Crucii, așa încât credinţa noastră „să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:5).

Un al treilea aspect al înnoirii este reprezentat de trăirea unei vieţi noi. O idee eronată, dar foarte răspândită, este aceea că mântuirea este un dar gratuit, primit prin harul lui Dumnezeu, și că toataă povestea se oprește aici. Este adevărat că „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Harul este gratuit, dar nu este ieftin. Harul ieftin reflectă indiferenţa faţă de cerinţele uceniciei, orbirea și surzenia faţă de chemarea lui Isus de a-L urma. Scriind despre harul ieftin, teologul german Dietrich Bonhoeffer: „Harul ieftin este har fără ucenicie, har fără cruce, har fără Iisus Hristos, viu și întrupat”.[2]

Citește și: Născut încă o dată | Inimaginabilul schimbării personale

nascut-inca-o-data-o-schimbare-personala_exp

Harul ieftin nu are nimic de-a face cu chemarea lui Iisus. Atunci când Iisus cheamă o persoană să-L urmeze, îi oferă acesteia o cruce pe care să o poarte. A fi ucenic înseamnă a călca pe urmele pașilor Săi, într-un sens foarte real, fără recursuri la trucuri ieftine. De fapt, Pavel a vorbit cu putere despre obligaţiile care revin celui care primește har: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1 Corinteni 15:10).

Pavel recunoaște supremaţia harului lui Dumnezeu în viaţa sa. Un har pe care nu l-a primit în zadar. Termenul grecesc pentru „în zadar”, eis kenon, se traduce literal prin „pentru goliciune”. Altfel spus, Pavel nu a primit harul pentru a duce o viaţă deșartă, goală, ci una plină de roadele Duhului – și nu prin forţele proprii, ci prin puterea harului lui Dumnezeu.

Prin urmare, ce este viaţa? Biblia cere ca viaţa creștină să fie în concordanţă cu voinţa lui Hristos. Evanghelia ne cere să trăim așa cum a trăit El – în rugăciune, în ascultare, în căutarea Cuvântului Său, în împlinirea voinţei Sale, în a-L urma oriunde merge El.

Oriunde există o luptă cu păcatul, oriunde sărăcia și nedreptatea dezumanizează, oriunde există datorie fără demnitate, existenţă fără speranţă, religie fără iubire, este nevoie de Evanghelie și de puterea Celui care face toate lucrurile noi.

John M. Fowler este editor al revistei Dialogue. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei.

„vezi Romani 6:10; Evrei 7:27; Evrei 10:10”.

„Dietrich Bonhoeffer, The Cost of Discipleship, Macmillan Publishing Co., New York, 1959, p.47”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Violență domestică

„Ce mai faci?” | Sănătatea mintală și gestionarea emoţiilor

Să presupunem că ne-am întâlni astăzi și te-aș întâmpina cu întrebarea atât de frecvent folosită: „Ce mai faci?”. Cum mi-ai răspunde? Ai avea curajul să spui cum te simţi în realitate? Pe data de 10 octombrie se sărbătorește Ziua mondială a Sănătăţii Mintale. Pe 8 septembrie, Australia și Noua Zeelandă organizează o Zi Naţională de Acţiune, în care oamenii sunt încurajate să întrebe pe cineva: „Ești bine?”. Se pare că […]

todayMarch 22, 2023 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/