Viitorul nostru | Cum să te împrietenești cu viitorul

Ce este viitorul? Poate că întrebarea pare banală. Dar când te gândești mai mult la ea, ajungi să înţelegi mai bine ce mărturisea Augustin: „Ce este deci timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, știu, iar dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu.”[1]

Dicţionarele ne spun simplu că viitorul este ceea ce va veni după momentul de faţă, definiţie care implică o viziune liniară asupra timpului. Dar nu toată lumea este de acord cu asta. Mihai Eminescu spunea în „Glossă”: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două feţe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nveţe” pentru că, spunea tot el, „[t]ot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate”. Aceasta este o trimitere la teoria prezentului etern enunţată de Schopenhauer și sugerează o perspectivă ciclică asupra timpului, unde trecutul și viitorul se contopesc într-un prezent fără sfârșit. Tocmai de aceea, ar spune Eminescu, omul nu ar trebui să se teamă nici de trecut, nici de viitor, pentru că le are pe toate în prezent.

Și totuși, ce este viitorul? Poate haina nouă pe care o îmbracă trecutul în fiecare zi? Spunem adesea că pentru un părinte viitorul înseamnă copilul lui, pentru un copil – următorul vis, pentru un autor – cartea pe care urmează să o scrie, pentru un om de știinţă – schimbarea pe care speră să o creeze… Sună bine, doar că de cele mai multe ori diferenţa dintre ce așteptăm și ce se întâmplă cu adevărat este neașteptat de mare. Uneori este chiar dureroasă și așa ajungem să credem, speriaţi de ce ni s-ar putea întâmpla, că, dacă am cunoaște din timp viitorul, ne-am putea pregăti mai bine pentru el.

Alţii, tot din pricina temerilor, preferă să ignore complet perspectiva viitorului și se afundă într-un prezent mediocru și anost, transformându-l în iluzia unei fericiri de porţelan. Teama de viitor are în prezent și un nume: anxietate anticipatorie[2]. De fapt, este aceeași boală de care sufereau personajele lui Creangă, speriate că mâţa ar putea trânti drobul de sare de pe horn peste copilașul care dormea liniștit. E drept că povestea lui Creangă se numește „Prostia omenească”, dar autorul ne spune la final că eroul lui, care căutase insistent să vadă dacă e cineva mai fără minte decât cei din familia lui, „se întoarse acasă și petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa”.

Să fie oare și teama de viitor o prostie „mai cu duh” decât alte lucruri absurde care se înghesuie pentru un loc în viaţa noastră?

Noi și viitorul

Au spus-o atât de mulţi, încât aproape că nu se mai știe cine a rostit-o prima dată – „cea mai bună modalitate de a prezice viitorul este să îl creezi”[3]. Afirmaţia sună bine, provocator chiar, dar felul în care este înţeleasă e cu mult mai complicat decât am putea bănui la prima vedere. În general, este folosită pentru a descrie saltul pe care îl face cineva depășindu-și propriile limite și izbutind să realizeze lucruri la care altădată nici nu visa. Propun să trecem în revistă câteva strategii prin care oamenii încearcă să creeze viitorul.

În 2019, agenţia Reuters a publicat pe site-ul ei un articol despre vrăjitoarele din România care reușiseră să folosească beneficiile internetului pentru a se promova și chiar pentru a transmite în direct ritualurile lor. Aflăm din articol, de exemplu, că o ședinţă de „citit” viitorul în cărţile de tarot costa 50 de euro și că în Europa erau la data aceea aproximativ 4 000 de persoane care practicau vrăjitoria. Este vrăjitoria o formă de a „crea” viitorul? Pentru cei care apelează la ea pare să fie, și sunt o mulţime de oameni care apelează la această formă de cunoaștere sau influenţare a viitorului. Există dintotdeauna o curiozitate observabilă chiar și empiric pentru mijloacele de cunoaștere sau de influenţare a viitorului. Iar în această categorie intră o mulţime de practici, începând de la citirea horoscopului și terminând cu corupţia și mita. Neliniștea legată de viitor și preocuparea de a-l controla pentru a fi siguri că nu ne aduce nimic rău stau la baza multor decizii pe care le luăm în fiecare zi, chiar dacă nu o recunoaștem explicit.

Pendulăm în fiecare zi între teama de necunoscut și simţământul că ne putem face singuri viitorul, între acceptarea sorţii implacabile și schimbarea ei prin mijloacele pe care le avem la îndemână.

Iar promisiunile din zona religiei intră subtil în hora aceasta gălăgioasă a vieţii, oferind de multe ori scurtături convenabile. Astfel, darurile, daniile, faptele meritorii sau penitenţele ajung să fie considerate modalităţi legitime de a scăpa de pedeapsa unui viitor înfricoșător. Și astăzi unii par convinși că în felul acesta Îl pot cumpăra chiar pe Dumnezeu.

Cunoașterea viitorului este fructul pe care ni-l dorim cu cea mai mare curiozitate. Fie din motive obiective, fie pur subiective sau chiar absolut neconcludente, curiozitatea aceasta ne modelează deciziile, ne schimbă perspectiva asupra prezentului, ne umple de teamă sau de emoţie când descoperim sisific că viitorul nu se supune docil bunelor noastre intenţii. Viitorul ne ia prin surprindere așteptările, iar necunoscutul întrece predicţiile cele mai exacte. Și de multe ori aceasta este chiar o veste bună.

Dumnezeu și viitorul

Din perspectiva Bibliei, pentru Dumnezeu viitorul nu este un tărâm al necunoscutului, ci un domeniu accesibil cunoașterii Sale. Paradoxal, Biblia nu încurajează nici o curiozitate vibrantă legată de viitor, dar nici o așteptare resemnată a lui.

Și atunci, ce nu merită să ne intereseze legat de viitor? În primul rând, ce se va întâmpla cu ceilalţi. Apostolul Petru a fost mustrat de Iisus atunci când a întrebat ce îl așteaptă în viitor pe Ioan, cel care spunea despre sine că era „ucenicul pe care-l iubea Iisus” (Ioan 21:20-22). Apoi, tot ucenicilor Săi Iisus le-a spus că nu ar trebui să fi preocupaţi de timpuri și date (Faptele apostolilor 1:7), deși pentru oricine așteaptă un eveniment atât de mare precum revenirea lui Iisus aceasta este curiozitatea supremă. A ști când va veni sfârșitul lumii sau a cunoaște destinul celui de lângă noi nu rezolvă cu adevărat problemele prezentului și nici nu ne scapă de teama de viitor. Dar oare dacă am ști tot ce ne rezervă viitorul nouă înșine, ne-ar face această cunoaștere mai fericiţi? Sau, dimpotrivă, mai anxioși? Ne-am mai putea bucura de prezent dacă am ști că peste cinci, zece sau treizeci de ani ne vom confrunta cu un necaz major sau vom pierde pe cineva drag? Cu siguranţă Dumnezeu ne-a ascuns această cunoaștere pentru binele și fericirea noastră.

Privită dintr-o asemenea perspectivă, profeţia biblică nu este un pahar de apă rece prin care Dumnezeu vrea să stingă setea noastră de cunoaștere a viitorului, ci mai degrabă o mărturie că acest viitor este în mâna Sa, că preștiinţa lui Dumnezeu este deja acolo. Chiar dacă au fost ocazii în care profeţii au prezis cu exactitate nume sau locuri pe care nu le cunoșteau, uneori cu sute de ani înainte, informaţiile acestea nu au alimentat în destinatarii profeţiilor respective o preocupare de a completa predicţiile cu amănunte noi, ci le-au întărit convingerea că Dumnezeul lor nu este luat prin surprindere de evenimente.

Cum să nu te temi de viitor?

În loc să ne convingă că ne putem crea viitorul sau că suntem „făuritorii propriului destin”, perspectiva Bibliei este simplă și practică: nu cunoașterea viitorului, ci încrederea că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28) ne poate ajuta să avem pace.

Și atunci, care este rolul apocalipticii biblice? Scrie în primul verset al Apocalipsei: să fie o descoperire a lui Iisus Hristos (Apocalipsa 1:1). Viitorul nu este despre grozăviile celor răi, ci despre bunătatea și înţelepciunea lui Dumnezeu, care oferă har și care intervine în apărarea copiilor Săi atunci când adevărul pare înghiţit de minciună. Chiar dacă harul acesta înseamnă spaţiu și timp oferit celor ce fac răul, Dumnezeu este Cel ce deţine controlul absolut și care va interveni în final în apărarea celor care au avut încredere în El. Chiar și semnele timpului trebuie interpretate nu ca niște borne care arată distanţa până la destinaţie, ci mai mult ca niște indicatoare care arată că mergi în direcţia sigură. Pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, viitorul nu este doar un timp nesosit încă, ci este un loc al întâlnirii cu El, un timp în care Dumnezeu poate fi văzut în măreţia și bunătatea Sa. Tocmai de aceea ei nu se tem de viitor, așa cum nu se tem nici de prezent sau de trecut.

Adrian Neagu crede că viitorul nu este ceva de care să ne temem, ci un timp în care se manifestă bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu.

Citește și: