Cum să gestionăm eficient tristețea

Mă consider o persoană onestă. Și totuși, atunci când mi se pune o întrebare foartă simplă, „Ce mai faci?”, mă simt tentată să răstălmăcesc adevărul.

Chiar dacă în majoritatea timpului sunt bine, au fost momente în care am fost supărată sau am avut perioade mai zbuciumate, iar când am primit această întrebare, primul imbold a fost să păstrez pentru mine problemele cu care mă confruntam. Prin urmare, am răspuns: „Bine, mulţumesc. Dar tu?”.

Trăim într-o cultură obsedată de căutarea fericirii. Industria self-help a explodat în ultimii ani și cel mai probabil nu se va opri la acest nivel. Există o mulţime de cărţi, articole, podcast-uri, seminarii online în care ni se oferă sfaturi despre cum să devenim mai fericiţi. „Cum să fii fericit”; „Care este secretul fericirii?”; „Obiceiurile oamenilor fericiţi”; „Cum să fii fericit singur?” sau „ Cum să rămâi fericit când ești stresat” – acestea sunt câteva dintre cele mai populare căutări pe Google.

Jurnalista Helen Russell, autoarea cărţii Așadar, cum să fii trist într-un mod eficient (How to Be Sad: Everything I’ve Learned About Getting Happier By Being Sad Better) și-a petrecut o mare parte din cariera sa scriind despre fericire. Russel a descoperit că există o reticenţă faţă de tristeţe, dar că am putea experimenta mai mult fericirea dacă am învăţa să ne acceptăm tristeţea. Chiar dacă este inevitabil să fii trist din când în când, nu suntem foarte buni la a-i da voie tristeţii să se manifeste. În schimb, apelăm la diferite cârje pentru a ocoli durerea și ne cerem scuze atunci când plângem, ca și cum am crede că lacrimile noastre îi împovărează pe ceilalţi.

Adesea, oamenii încep să își pună întrebări despre fericire în perioadele de dezamăgire sau de pierdere – de pildă, după ce pierd pe cineva drag, primesc un diagnostic sumbru sau trec printr-o despărţire urâtă –, în care tristeţea este răspunsul potrivit. Dar poate că nu ar trebui să ne forţăm să ieșim cât mai repede din strânsoarea acestei emoţii. Poate că există un timp în care trebuie să fim triști, pentru că există și beneficii ale tristeţii și, cu strategiile potrivite, putem învăţa cum să gestionăm tristeţea într-un mod eficient.

Ce este tristeţea?

Atunci când vorbesc despre tristeţe, mă gândesc la emoţia trecătoare pe care ne-o provoacă dezamăgirea, nemulţumirea sau pierderea și care se risipește cu timpul sau după ce primim suport din partea cuiva. Cu toţii vom experimenta tristeţea, și trebuie să subliniez că ea este diferită de depresie, ale cărei simptome persistă în timp.[1]

Tristeţea este diferită, de asemenea, de doliu – un răspuns emoţional complex care apare după o pierdere semnificativă. Doliul presupune traversarea unor etape (precum șocul, furia, negarea și vinovăţia) și tinde să fie o experienţă emoţională nu doar mai intensă, dar și de durată.[2]

Cercetările arată că ne putem simţi mai rău atunci când simulăm fericirea, deși suntem triști.

Unii oameni fug cât pot de tristeţe. Nu plâng, închid ochii la scenele triste din filme și se blochează atunci când conversaţiile devin profunde. Putem înţelege de ce o fac. Tristeţea este inconfortabilă și intruzivă, iar noi avem impresia că orice este în neregulă într-un segment al vieţii noastre trebuie reparat de urgenţă. Iar atunci când ne simţim triști, încercăm să rezolvăm lucrurile, păstrându-ne cumpătul și mergând mai departe. Acest mod de a aborda emoţiile negative nu funcţionează însă, afirmă psihologul Daniel Wegner. Cercetările lui arată că ne putem simţi chiar mai rău atunci când simulăm fericirea, deși suntem triști.

„Cu toate că s-a vorbit mult despre numeroasele beneficii ale fericirii, este important să luăm în considerare faptul că și tristeţea poate fi benefică. Oamenii triști sunt mai puţin predispuși la erori de judecată, sunt mai rezistenţi la distorsiunile care afectează memoria martorilor oculari, au uneori o motivaţie mai puternică și sunt mai sensibili la normele sociale. De asemenea, pot acţiona cu mai multă generozitate”[3], a declarat profesorul de psihologie Joseph P. Forgas. Charles Darwin a negat utilitatea lacrimilor, dar studiile arată că plânsul poate reprezenta o modalitate eficientă de refacere după trăirea unor emoţii puternice și ajută la îndepărtarea hormonilor de stres, cum ar fi cortizolul.

Cum să fii trist într-un mod care să te ajute

Așadar, cum putem gestiona tristeţea în avantajul nostru? Primul pas este să nu mai luptăm cu ea. Multe dintre lucrurile pe care le facem ca răspuns la tristeţe sunt încercări de a anestezia durerea: ne menţinem ocupaţi, consumăm alcool, mâncăm prea puţin sau prea mult, exagerăm cu exerciţiile fizice etc. Aceste strategii de adaptare pot părea uneori bune la suprafaţă, dar sunt, de fapt, o încercare de a fugi de emoţiile dificile.

Următorul lucru pe care îl putem face este să procesăm ceea ce simţim. Să verificăm dacă putem sta cu sentimentele noastre de tristeţe, chiar și numai pentru câteva minute. Deschiderea faţă de alte persoane se poate dovedi, de asemenea, de ajutor – chiar dacă este vorba de o singură persoană cu care putem fi sinceri.

Momentele în care devenim vulnerabili cu privire la ce simţim sunt adesea cele în care ne simţim mai conectaţi cu oamenii din viaţa noastră. Acest gen de discuţii ajută emoţia să se atenueze și poate conduce la vindecare.

Potrivit cercetătorilor, muzica și poezia reduc stresul și se pot dovedi buni companioni atunci când ne încearcă tristeţea. Cărţile și filmele pot, de asemenea, să ne lărgească perspectiva și să ne ajute să ne simţim mai puţin singuri.

Cum se trăiește tristeţea în culturi diferite

În cultura occidentală, dorinţa de a minimiza tristeţea (sau chiar de a ocoli) ia proporţii exagerate, în timp ce alte culturi au învăţat să accepte și să îmbrăţișeze această emoţie inconfortabilă.

În Japonia, indivizii tratează tristeţea ca pe o parte naturală a experienţei umane. Cultura lor încurajează exprimarea emoţiilor prin intermediul artelor tradiţionale, cum ar fi poezia haiku și teatrul, care explorează adesea teme legate de pierdere. În Rusia, se consider că tristeţea te face o persoană mai bună. În Africa, atunci când cineva se confruntă cu tristeţea, comunitatea se reunește pentru a-și exprima deschis emoţiile, iar căutarea sprijinului este considerată un semn de putere, și nu de slăbiciune. În cultura maori, o serie de emoţii sunt exprimate prin cântece și incantaţii, atât în timpul înmormântărilor, cât și al altor evenimente semnificative din timpul vieţii.

Faptul că îţi dai voie să fii trist poate fi cheia unei vieţi mai  fericite

Oricât de neplăcut este să fii trist, această emoţie are un scop și putem învăţa să o traversăm într-un mod sănătos. Nu vrem să rămânem în raza ei de acţiune pentru totdeauna, dar în momentele grele poate fi dificil, ba chiar de neconceput, să privim partea plină a paharului, să ne revenim și să mergem mai departe, așa cum ne presează cultura noastră.

„În viaţa fiecărui om vor exista perioade de nefericire. Acest lucru face parte din experienţa umană. Să înveţi cum să fii trist este un prim pas pentru a fi mai fericit”, afirmă Meik Wiking, directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga. Afirmaţia lui Wiking este un ecou al unor adevăruri biblice: „În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33) sau „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui (…) Plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:1.4).

Citește și: „Ce mai faci?” | Sănătatea mintală și gestionarea emoţiilor

Cu siguranţă, nu e ceva minunat să guști tristeţea, dar această experienţă este una importantă. Oricât de lăudabilă ar fi intenţia de a construi o viaţă fericită, trebuie să fim realiști – lucrurile neașteptate se întâmplă și este firesc să fim triști pentru o vreme. Paradoxul este că, atunci când ne dăm voie să simţim tristeţea, s-ar putea să fim mai fericiţi pe termen lung. Pentru că, așa cum au constatat deja cercetătorii, nu poţi savura fericirea dacă nu ai cunoscut amăreala tristeţii.

Zanita Fletcher este life coach, scriitoare și editor asistent la revista Semnele timpului Australia. Ea scrie din Gold Coast, Queensland, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.